x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Complicatiile de dupa fracturi

Complicatiile de dupa fracturi

de Florin Condurateanu    |    14 Feb 2006   •   00:00
SANATATEA ADULTULUI
Rau e cand ghetusul trimite oamenii la ortopedie, caci una-doua talpa piciorului o ia razna pe gheata, omul cade si s-a cadorisit cu ditamai fractura.

Una peste alta, ortopedia moderna a adus in prim-plan operatiile, cele care scurteaza semnificativ timpul de imobilizare, asa ca prin chirurgia ortopedica omul poate pune mai repede piciorul in pamant la inceput, ajutandu-se cu carje sau un cadru metalic, apoi cu un baston si pana la urma, cu recuperare, fractura ajunge un vis urat, dar uitat. Ghipsul si statul in pat au intrat intr-o zona demodata si cunoscuta imagine a sectiilor de ortopedie cu praful de ghips plutind in aer a cam disparut. Dar uneori se intampla ca fracturile sa ajunga si la complicatii.

Vindecarea

Explica aceste complicatii nedorite doctor Rodica Marinescu, ortoped important din sectia de ortopedie a Spitalului Colentina, membra a Societatii Americane de Artroscopie. Vindecarea unei fracturi inseamna ca cele doua fragmente rezultate in urma ruperii osului se "sudeaza", se reface continuitatea osului la nivelul focarului fracturii, depunandu-se structura osoasa noua denumita calus. Fracturile in preajma unei articulatii se vindeca mai greu, caci pot implica si cartilajul articulatiei, cea care da mobilitate. O complicatie a fracturilor se numeste pseudoartroza. Cat de mult s-ar pastra piesele metalice montate in osul rupt, continuitatea fragmentelor de os la nivelul fracturii nu se mai reface. Intre fragmentele osoase se interpune un tesut fibros si nu os. Adica acel calus. Asa ca in mod anormal intre fragmentele oaselor in zona rupturii apare o mobilitate nefireasca, ce este atat de mare, incat se aseamana cu o articulatie ivita tam-nesam la mijloc de os.

Pseudoartroza

De ce apare aceasta pseudoartroza ca o complicatie a fracturii. Aceasta complicatie apare de obicei la cei avand o stare de nutritie slaba, cu un metabolism deficitar, la cei care sufera de alte boli cum ar fi: cancerele, maladiile endocrine, bolile de nutritie. Aceasta complicatie, numita pseudoartroza, se constata la oamenii care au, cum se zice, material prost (stofa proasta). Pentru a preintampina aceasta complicatie a pseudoartrozei se iau masuri suplimentare, se prelungeste perioada de imobilizare, se pun implanturi metalice pentru fixarea foarte ferma a fragmentelor osoase si se administreaza sustinatoare generale ale organismului: cum ar fi vitaminele, preparatele de calciu etc.

Infectarea

La oamenii cu mai multe fracturi, una dintre ele poate evolua necorespunzator spre pseudoartroza. O alta complicatie de nedorit este infectarea fracturii. Fracturile deschise au un pronostic prost, rata de infectare este ridicata, de 50%. Partea rea este ca infectiile la nivelul osului sunt greu de tratat. Microbul infectiilor se prinde in os, acolo fluxul de sange fiind limitat si deci greu ajunge in zona osoasa si antibioticul care s-a administrat. Necirculand mult sange in oase nu poate intra in actiune suficient nici apararea imunitara.

Un alt necaz se refera la faptul ca exista si acea incompatibilitate intre implanturile metalice si structura osoasa. E bine ca in osul infectat sa nu se monteze piese metalice. Metalul accentueaza inflamatia, caci el este privit de organism ca un corp strain. Tocmai de aceea se scot piesele metalice din osul infectat si se monteaza fixatoarele externe. Numai ca fixatoarele externe aduc cu ele incomoditati. Fixatorul extern are nevoie zilnic de ingrijire din partea medicului. Zilnic se pun pansamente. Alte complicatii sunt generate chiar de actul medical. Cand fragmentele din zona fracturata nu sunt fixate cu precizie apar micromiscari ale oaselor, mai ales cand suruburile si placutele nu sunt prinse cu fermitate. Alteori se largeste gaura surubului.

ATENTIE. Cand fractura a fost bine fixata, cand ghipsul a fost bine montat si cand fractura a fost bine redusa, adica oasele s-au tras pentru aliniere in bune conditiuni, trebuie sa dispara durerile dupa cateva ore, trebuie sa dispara edemele si sa se dezumfle degetele. Este total contraindicat ca pacientul sa-si scoata singur ghipsul sau sa-l scurteze. Numai ortopedul scoate ghipsul, si asta cand radiografia arata bine.

OPERATIE. La pseudoartroze, cand apare o mobilitate ca o articulatie in mijlocul osului, consolidarea nu se face niciodata si se recurge la operatie. Se scot piesele metalice, se fac grefe osoase, de preferat cu oase chiar de la pacient, in special din zona bazinului, se dau proteine speciale pentru stimularea depunerilor de masa osoasa si se stimuleaza apararea imunitara.

CALUS VICIOS. Alta situatie este vindecarea cu rotare a fragmentelor osoase. Alta complicatie de calus vicios inseamna ca fragmentele osoase sunt incalecate. Calusul vicios inseamna o consolidare a oaselor rupte in pozitie vicioasa. Este mai bine tolerat un calus vicios mai departat de o articulatie, adica pe zona osului lung. Mai greu de suportat este calusul vicios apropiat de articulatii, caci apare un rasunet rau in articulatie si in timp vindecarea cu deformatie duce la artroza. Daca acest calus vicios nu are rasunet in functionarea articulatiei si segmentului de os fost fracturat, nu se intervine. Daca insa vindecarea cu deplasare are ecou rau si important in articulatie, trebuie sa se ajunga la operatie. Chirurgul este obligat sa provoace el o noua fractura, dupa care se finiseaza zona. Dupa aceasta osteotomie urmeaza o alta perioada de imobilizare si recuperare. Tocmai pentru a preveni aceasta interventie chirurgicala de la inceput, fractura trebuie redusa foarte bine, adica oasele trase, astfel incat sa fie pe acelasi ax si cu continuitate.

DEFORMARE. O alta complicatie explicata de dr. Rodica Marinescu este calusul vicios, adica depunerea vicioasa de structuri osoase. Fractura s-a vindecat cu o deplasare, dar ramane o deformare. Oasele sunt ca un telescop, intra unul in altul cu efectul nedorit al scurtarii osului.
×
Subiecte în articol: zonă fractura complicatie vicios