Şansa Robertei de a se vindeca este recuperarea medicală din străinătate
Pe Roberta, mama sa a aşteptat-o să apară în viaţa ei doi ani. Ani de tratamente şi de rugăciuni neîncetate către Cel de Sus. Ani de emoţii, de speranţe, de gânduri... Roberta s-a născut când avea puţin peste 8 luni. Medicii au liniştit-o pe mamă spunându-i că singura problemă cu care se va confrunta va fi greutatea copilului, un pic mai mică.
"A doua zi după ce am născut am fost transferată de la terapie intensivă în salon. Când a venit momentul să îmi văd copilul, am fost anunţată că trebuie să merg eu la ea, pentru că nu o pot aduce în salon. Am găsit-o pe Roberta la terapie intensivă, pe o masă caldă, cu masca de oxigen, perfuzii, branule, gavaj pe nas. Am îndrăznit să o ating şi am simţit cum o durere cumplită îmi inundă tot corpul şi, la un moment dat, m-am trezit într-o baltă de sânge. Aveam o hemoragie pe fond emoţional. Şocul a fost prea mare", îşi aminteşte mama copilei, Claudia Petrişor, momentul în care a aflat că fetiţa ei este bolnavă. Trei săptămâni a stat în maternitate. Roberta se născuse cu o greutate de 1 kilogram şi 820 de grame. Stătea mereu cu picioarele încrucişate, era foarte rigidă.
"A făcut o convulsie cerebrală, rugaţi-vă să trăiască!", i-au spus medicii mamei disperate. Ulterior, la mai bine de un an de la naşterea Robertei, mama a aflat de la un medic neurolog, care-i citise cu atenţie fişele de externare din maternitate, că fetiţa fusese supusă în primele zile de viaţă la o puncţie în coloana vertebrală. "Nu ştiu de ce i-a fost făcută acea puncţie. Nu ştiu de ce nu ni s-a cerut consimţământul, mai cu seamă că am aflat că paralizia muşchilor din jurul coloanei vertebrale, problemă cu care copila mea se confruntă, poate surveni şi de la acea puncţie. Nimeni nu ne-a spus nimic şi nici în ziua de azi nu ştiu care este cauza bolii fiicei mele", spune mama cu tristeţe.
Diagnosticul Robertei a venit două luni mai târziu, când "spitalele deveniseră casa noastră" - tetrapareză spastică flască. Atunci a aflat mama că fata ei va avea nevoie de recuperare permanentă, de gimnastică medicală, ba chiar şi de un certificat de handicap. "Timp de şase luni am simţit o ură imensă pentru mine, pentru oamenii din jurul meu, eram sigură că eu sunt de vină, că undeva am greşit pe timpul sarcinii. Am reuşit să înţeleg că o astfel de boală poate apărea oricând în viaţa oricărui om, în urma unei hemoragii interne la cap sau a unui accident vascular, ceea ce cred că s-a întâmplat şi cu Roberta."
La 6 luni, în urma unei tomografii, unde femeia a fost la un pas să-şi piardă copilul din cauza unei doze duble de fenobarbital, Claudia a realizat cât de mult îşi iubeşte copilul şi că "prefer să o am aşa toată viaţa, numai să fie lângă mine. Am trecut prin momente critice, prin dureri imense. Poate sună sinistru, dar am avut două zile în care mă rugam la Dumnezeu să o ia la El, pentru că suferea enorm şi nimeni nu putea face nimic pentru ea, să îi aline durerile. Dacă atunci Dumnezeu a decis să o ajute şi să o lase lângă mine, înseamnă că eu trebuie să fiu lângă ea mereu şi să fiu totul pentru ea.
După hopul ăsta am renunţat să mă mai întreb care a fost cauza bolii ei şi am încercat să găsesc soluţii. Am cunoscut alte mămici cu aceeaşi problemă ca a mea, am fost la zeci de medici, am făcut zeci de analize, mai exact am intrat într-o lume pe care nu o ştiam şi care nu credeam că există. O lume a îngeraşilor bolnavi. O lume crudă şi dureroasă, scufundată în lacrimi de durere. Toţi aceşti copii sunt speciali, ei te învaţă să îi iubeşti, ei îţi cer altfel mâncarea, lucrurile de care au nevoie, ei comunică altfel cu tine, ei chiar au nevoie de tine, de iubirea ta".
După nenumărate şedinţe de recuperare la Oradea, la Sibiu, la Târgovişte, rezultatele s-au lăsat aşteptate. Abia după cele trei tratamente efectuate la clinica din Ucraina, cu ajutorul unui om darnic, au apărut mici modificări, dar extrem de importante, în comportamentul copilei: "Era mult mai atentă, urmărea cu privirea mişcările pe care le făceam, mânca mult mai bine, răspundea cu privirea la strigătele mele". Au trecut însă doi ani şi Roberta nu a mai reuşit să ajungă la clinica din Ucraina. Cei aproape 4.000 euro de care ar avea nevoie sunt prea greu de procurat pentru mamă. Femeia a aflat de curând că, în Turcia, efecte benefice pentru sănătatea fiicei sale ar avea terapia cu delfini. O şedinţă costă 250 euro, iar ca rezultatele să fie vizibile ar fi nevoie de cel puţin patru şedinţe.
Roberta nu stă în picioare, nu mănâncă singură, nu vorbeşte. Zâmbeşte însă când îşi zăreşte mama şi încearcă timid să ridice mâinile către ea. Şedinţele de recuperare sunt singura şansă ca fetiţa să poată ajunge să fie pe picioarele ei. Roberta are nevoie de noi!
DĂRUIŢI PENTRU A SALVA UN COPIL!
Tatăl fetiţei a hotărât să meargă pe alt drum faţă de cel al ei şi al mamei sale. Acum, bunica are grijă de Roberta la Slobozia, oraşul de baştină al Claudiei, în timp ce mama sa, pentru a-şi păstra locul de muncă, stă cu chirie în Bucureşti până când partajul dintre ea şi soţul ei va fi gata. Abia la sfârşit de săptămână, mama reuşeşte să îşi vadă copila.
Pentru cei care o pot ajuta pe Roberta să ajungă la recuperare fie în Ucraina, fie în Turcia, pe numele mamei,
Petrişor Claudia Ramona, la RBS Bank România, s-a deschis următorul cont: - în lei: RO31ABNA0000001001393917.
Pentru mai multe detalii, mama fetei poate fi contactată la numărul de telefon: 0761.449.455.
Din cauza lipsei banilor, Roberta nu a mai ajuns la clinica din Ucraina de mai bine de doi ani, acolo unde era programată să facă recuperare medicală
Citește pe Antena3.ro