De la frigăruile în sânge la hohotul de râs!

Există actori care strălucesc pe scenă şi mulţumesc Cerului că şi-au îndeplinit visarea avută încă din copilărie, când o ţineau morţiş că vor să ajungă pe scenă.

Aceşti oameni care şi-au bucurat ambiţiile din copilărie, de mici au spus poezii la serbări, au jucat rolul vreunui pitic din Albă-ca-Zăpada, în facultate au făcut parte din brigăzile artistice, băşcălindu-i pe studenţii care foşneau fiţuici la examen. Ei au vrut musai încă de când erau de o şchioapă să devină artişti. În timp ce în jurul lor ceilalţi prichindei băteau câmpii că vor să ajungă aviatori, alţii pompieri, nu puţini se visau miliţieni, iar cel mai drăguţ a fost un băieţel bucălat care a ţipat la televizor: "Eu vreau să ajung inginer de ascuţit creioane". Însă alţi actori nu-şi puseseră în gând să urce pe scenă şi viaţa i-a îmbrăcat în rolurile teatrului şi filmului. Nu mai departe decât Cornel Palade, nostimul moldovean din perechea responsabilă cu râsul Ţociu-Palade. Cornel Palade a încercat mai multe meserii, printre care şi aceea de vânzător-chelner la bufetul Judeţenei de partid. Palade, tânăr nevoie mare, trebuia să servească toţi ştabii comunişti din judeţul moldovean. Tăia caşcaval activistului cutare, felia salamul de Sibiu pentru celălalt grangur comunist, perpelea frigăruile pentru o altă mărime din Comitetul PCR. Fiind preţuri mici la bufetul Judeţenei de partid, coada se prezenta invers, era mereu mare. Într-o zi cu câteva zeci de ştabi comunişti la coadă, unul mai înfipt se proţăpeşte în faţă şi tună cu voce puternică: "Vreau o friptură în sânge, iar cartofii să fie crocanţi". Şi unde începe să se răscoale personalitatea în chelnerul de la bufetul partidului, Palade, care îl repede de nu se vede pe înfingăreţ. "Stai, băi, la coadă, nu vezi câţi sunt înaintea ta? Lasă-mă în pace cu fleica în sânge!" Numai că, făcând pe nebunul şi pe apărătorul corectitudinii, Palade bufetierul şi-a dărâmat tavanul în cap, fiindcă l-a trimis la rând, la coada cozilor, tocmai pe primul secretar al judeţului. Aşa că nu se prăjiseră bine cartofii în tigaie că bufetierul Palade a fost dat afară. Şi fiindcă nu mai avea cum să pună şunculiţă la pachet pentru grangurii comunişti de la Judeţeană, Palade s-a făcut actor de revistă, fiindcă a ratat cariera de şef peste mezelurile fără zgârciuri. Fratele lui siamez într-ale râsului, Ţociu, şi-a dorit însă de mic să facă "jocurile pe scenă". Bunicul lui era şef peste o mică cârciumioară din Craiova şi auzind mereu lăutarii cum umflă şi dezumflă acordeoanele ţipând "Lume, lume, soro lume", a vrut să se lanseze şi el în lăutărie. A luat din casă un sertar de la dulap, l-a prins cu nişte sfori de umerii lui de puşti şi în faţa porţii imita cântatul la acordeon. Râdea lumea şi îi punea câte o monedă, maximum două în sertar lăutarului cu maiou şi pantaloni scurţi. A ajuns actor de cuplete comice şi vedetă de spectacole Doru Octavian Dumitru, cel care  obţinuse diploma de inginer constructor. A tocit el din cărţile cu rezistenţa grinzilor şi forţele ce apasă stâlpii de beton, dar mereu ofta după cupletele de revistă. A făcut spectacole studenţeşti pe texte scrise de el. Gustase din prăjitura succesului. Când a terminat facultatea, a fost repartizat la o întreprindere hidrotehnică din aceea care făcea baraje pentru lacurile de acumulare. Când directorul i-a citit autobiografia, i-a retezat cât ai clipi aripile de constructor: "Bă, eu am aicea sute de ingineri, ce să mai fac cu tine? Mai bine organizează o echipă de artişti amatori în întreprindere, că ai mutră hazlie". Tot din hăţişul formulelor inginereşti a intrat în lumea regiei şi Sergiu Nicolaescu. Era inginer la Studiourile Cinematografice de la Buftea când a reuşit să-i convingă pe şefi să-l lase să filmeze un documentar. Şi a filmat cu atâta sensibilitate şi măiestrie inginerul Sergiu Nicolaescu deschiderea spre viaţă a petalelor de trandafir, încât cu acest documentar a câştigat Premiul Categoriei la Cann. Şi de la bobocul de trandafir a ajuns la Mihai Viteazul, la Comisarul din "Cu mâinile curate!" şi la "Ciuleandra".