x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Depresia, boala multor tineri

Depresia, boala multor tineri

de Magda Marincovici    |    15 Mai 2014   •   19:43
Depresia, boala multor tineri
Sursa foto: ©Purestock/
OMS: accidentele rutiere, HIV şi suicidul, principalele cauze de deces la băieţii şi fetele cu vârste între 10 şi 19 ani
În cazul adolescenţilor, accidentele rutiere, HIV/SIDA şi suicidul sunt principalele cauze de deces, avertizează un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (Health for the world’s adolescents), publicat săptămâna aceasta. Potrivit raportului, depresia este principala cauză de boală şi de handicap la băieţii şi fetele cu vârste între 10 şi 19 ani. Raportul este o sinteză a unei cantităţi mari de informaţii publice, pe bază cărora OMS face recomandări privitoare la sănătatea adolescenţilor inclusiv la tabagism, consumul de alcool şi droguri, HIV, traumatisme, sănătatea mentală, alimentaţie, sănătatea sexuală, violenţă etc.

La nivel global, se apreciază că, în 2012, au decedat 1,3 milioane de adolescenţi.

În lume, nu se acordă suficientă atenţie sănătăţii adolescenţilor. Şi sperăm ca acest raport să sensibilizeze autorităţile, în sensul ca acestea să se intereseze mai în profunzime asupra problemelor de sănătate ale persoanelor cu vârste între 10 şi 19 ani şi să accelereze materializarea acţiunilor vizând sănătatea adolescenţilor, spune dr. Flavia Bustreo, responsabil de sănătatea familiei, femeii  şi copilului în cadrul OMS.

La scară globală, accidentele rutiere sunt prima cauză de deces la adolescenţi şi a doua cauză de boală şi de handicap la această categorie de populaţie. Decesele provocate de accidentele rutiere sunt de trei ori mai numeroase în cazul băieţilor. Viteaza, alcoolemia, nerespectarea regulilor de protecţie rutieră, nemarcarea spaţiilor pietonale în zona unităţilor de învăţământ, dobândirea prea uşor a permisului de conducere sunt principalele cauze ale acestui fenomen.

În comunicatul OMS referitor la sănătatea adolescenţilor, se foloseşte cuvântul ravagii referitor la tulburările psihice depistate la această categorie de populaţie, tocmai pentru a reda cât de gravă este realitatea. La nivel global, depresia este prima cauză de boală şi de handicap la această categorie de populaţie, în timp ce suicidul este a treia cauză de deces. Studiile de specialitate arată că la jumătate dintre persoanele cu tulburări psihice primele simptome apar înainte de vârsta de 14 ani.  

În schimb raportul OMS, consemnează o reducere a numărului deceselor şi complicaţiilor înregistrate în timpul sarcinii şi la naştere, mai ales în regiunile unde rata mortalitaţii maternale este mai mare. Totuşi, datele indică faptul că mortalitatea maternală este, în continuare, a doua cauză de deces în cazul fetelor între 15 şi 19 ani, după suicid. Potrivit estimărilor, numărul deceselor provocate de HIV este în creştere printre adolescenţi. Fenomenul este mai accentuat în regiunea africană, fiind într-un uşor recul la nivelul celorlalte grupe de populaţie. La nivel global, HIV este a doua cauză de deces la adolescenţi. Diareele şi infecţiile căilor respiratorii inferioare reprezintă a doua şi, respectiv, a patra cauză de deces la copiii între 10 şi 14 ani.

Raportul OMS subliniază că adolescenţa reprezintă perioada cheie pentru prevenţia bolilor cronice, pentru a consolida sănătatea viitorului adult. Astfel, comportamentele la risc din adolescenţă - tabagism, abuz de alcool, alimentaţie dezechilibrată, sedentarism, obezitate – au consecinţe severe asupra sănătăţii tânărului de azi şi efecte devastatoare asupra sănătăţii adultului de mâine, explică Jane Ferguson, din cadrul OMS, care a coordonat redactarea acestui raport.


×