x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Echinacea bate vaccinul

Echinacea bate vaccinul

de Georgeta Licsandru    |    23 Aug 2005   •   00:00
Echinacea bate vaccinul
TERAPII COMPLEMENTARE
Echinacea este printre putinele plante recunoscute de ESCOP (Comisia Europeana de Studiere a Plantelor Medicinale), care, in urma unor studii riguroase, i-a confirmat proprietatile terapeutice. Recomandata atat in uz intern, cat si extern, echinacea are proprietati imunostimulatoare, antivirale, bacteriostatice. Datorita actiunii antiinfectioase si de intarire a sistemului imunitar, aceasta planta este recomandata in tratarea celor mai diverse infectii: de la cele in sfera respiratorie (viroze, gripe) pana la cele urinare (cistite, pielonefrite), genitale (anexite), cutanate. "In sezonul rece, atunci cand virozele isi fac de cap, in loc sa facem vaccinul antigripal, putem sa facem o cura cu echinacea. Daca este vorba despre o infectie mai grava, echinacea poate fi asociata cu medicatia chimica", ne sfatuieste dr. Cristina Pavel, medic primar medicina de familie, cu competente in apifitoterapie si homeopatie.

In infectiile acute (gripe, viroze respiratorii) sunt indicate curele de scurta durata (7-10 zile maximum). Astfel, se iau intern, de trei ori pe zi, cate doua lingurite de suc proaspat sau tinctura de echinacea. In infectiile cronice este nevoie de intarirea rezistentei organismului si atunci sunt recomandate doze mai mici (o lingurita de trei ori pe zi) pentru o perioada mai lunga de timp. "In cazul infectiilor cronice se poate folosi si extractul de echinacea sau capsulele cu efect de stimulare a imunitatii. In capsule, pe langa echinacea, se mai regasesc catina, muguri de plop, propolis. In astmul bronsic, echinacea este recomandata mai mult in cazurile de natura infectioasa si mai putin in cele de natura alergica, dat fiind ca unele persoane pot fi alergice la substantele prezente in aceasta planta", arata dr. Cristina Pavel. Exista studii care recomanda echinacea chiar si in infectia cu HIV, pentru cresterea imunitatii.

In uz extern, sucul proaspat sau unguentele si cremele pe baza de echinacea se aplica pe rana pentru a impiedica inmultirea bacteriilor si a scadea riscul de infectie. Daca este o plaga deschisa, este bine ca tinctura de echinacea sa fie diluata cu putina apa inainte de a tampona rana. Daca este o micoza insa, tinctura se poate aplica nediluata.

CONTRAINDICATII. Echinacea este contraindicata in cazurile de scleroza multipla, colagenoze, leucemie. O alta contraindicatie a acestei plante sunt alergiile. De aceea, inainte de a incepe cura cu echinacea, cei care au predispozitia la alergii trebuie sa o testeze - sa aplice pe piele o cantitate mica de tinctura sau suc, iar daca zona respectiva se inroseste sau apar mancarimi, nu se administreaza.

×
Subiecte în articol: echinacea