"Eu vreau... dar nu mă vrea nimeni"

Scrisoarea unei tinere din Galaţi ne-a găsit pe internet. Cu speranţa de a nu fi ignorată, aşa cum s-a obişnuit în anii din urmă, de când chiar propriul corp a început să nu o mai asculte, în el strecurând-se mârşav o slăbiciune dureroasă.

Carmen Sinescu are 28 de ani şi este din Galaţi. Pe la 19 ani a observat că oboseşte nejustificat de repede, începuse să-şi tragă uşor piciorul stâng iar urcatul scărilor devenise o problemă. Bănuind că este vorba de o problemă neurologică s-a îndreptat către Spitalul 9 din Bucureşti, unde i s-a pus diagnosticul: distrofie musculară progresivă şi a fost trimisă înapoi acasă. Fără un tratament, fără recomandări de gimnastică recuperatorie, fără măcar un sfat, doar cu promisiunea că boala va evolua, dar lent. "Şi am văzut ce lent a evoluat..., am văzut pe pielea mea" a comentat Carmen episodul pe un ton ironic resemnat.

"Boala asta, când avansează, te doboară. Pe mine m-a doborât în 2006 după ce am terminat facultatea. Atunci, imediat ce am dat licenţa, începusem să caut de muncă. Băteam pentru asta destul de mult oraşul. în octombrie am căzut de trei ori iar ultima oară s-a întâmplat chiar în mijlocul unei intersecţii. M-am cam speriat şi de-atunci n-am mai ieşit decât împreună cu mama."

"CUM NU ŢI-AM DAT TRATAMENT?!"
"După ce am terminat facultatea, m-am dus din nou la Bucureşti, la acelaşi medic, a continuat Carmen, şi mi-a spus că nu există pentru această boală nici un tratament. Doar vitamine şi gimnastică în apă, dar în Galaţi n-avem decât un bazin şi acela particular, deci, foarte scump - nu mă pot atinge. Tot el m-a întrebat mirat atunci «cum de
nu ţi-am dat nici un tratament de prima oară?!»". A început un tratament abia la începutul lui 2008 când a fost internată în spitalul CFR Galaţi. Thiogama - intravenos şi gimnastică medicală.

"Măcar s-au dus durerile de mijloc, a oftat ea uşurată, dar acum îmi este foarte greu să fac exerciţiile. Dacă aş fi ştiut încă din 2001 când mă mişcam mult mai uşor era altceva!" Carmen face gimnastică acasă, cu chinetoterapeut, doar că o face în măsura fondurilor Casei de asigurări. Nu-şi permite un tratament susţinut din lipsa banilor, părinţii ei sunt pensionari iar ea nu a reuşit defel să-şi găsească un loc de muncă.

TÂRGUL DE JOBURI
"Mi-am dorit foarte mult să muncesc după ce termin facultatea dar, din păcate, visul ăsta s-a cam dus pentru că nimeni nu te angajează când te vede cum mergi, deşi într-o slujbă de birou m-aş descurca. Când mi-am făcut dosarul de persoană cu handicap, o domnişoară m-a întrebat dacă nu aş vrea să lucrez, informându-mă că urma a fi un Târg de joburi pentru persoane cu dizabilităţi la noi în oraş. I-am spus că eu vreau, dar nimeni nu mă vrea...




Am fost ... erau doar câteva locuri de muncă, cred că nu mai mult de trei. în rest, erau de voluntariat. Cred că l-au organizat doar aşa... să nu spună că nu l-au făcut. Am avut mari speranţe pentru postul de asistent manager. Reprezentantul de la târg al firmei respective, după ce m-a intervievat, mi-a spus zâmbind că sunt foarte potrivită pentru acel post şi m-a asigurat că mă vor chema la al doilea interviu. Zile întregi am pândit telefonul şi nimic. Sunt curioasă dacă au angajat o persoană cu handicap pe acel post. Nu cred."

RUGĂMINTEA
Carmen ar fi vrut să muncească pentru bani de o plimbare, de un suc, de o ieşire la dans, de o rochiţă sau o poşetă... Acum i-ar trebui bani pentru tratament, să nu ajungă imobilizată... "Viaţa mi s-a modificat în sensul că nu ies din curte. Când plec, rareori, sunt însoţită. încă pot merge dar mai greu. îmi este frică. Sunt îngrozită că va veni vremea când voi ajunge să nu mă mai pot mişca deloc. E greu să accepţi când ştii că ai mers şi te descurcai singură, deodată să depinzi total de cei din jur.

Pentru că nu ştiu ce să fac, la cine să mă duc, mi-am făcut curaj să vă răpesc câteva minute pentru a-mi citi, pe scurt, povestea. Singura mea şansă este tratamentul cu celule stem. Am trimis analizele în China, mi-au răspuns că sunt acceptată şi că am mari şanse de a-mi reveni, dar, din păcate m-am bucurat doar la primele rânduri pentru că am ajuns la sumă. 26.000 USD! Este uriaşă pentru mine şi părinţii mei, ei fiind pensionari, iar eu persoană cu grad de handicap 2."

Carmen ne-a scris cu speranţa că-i va putea găsi pe cei ce o pot ajuta. Până acum a strâns 1.900 lei, a rămas restul... Este programată la clinica Zhejiang Xiaoshan pe 21 august, dar, dacă nu va reuşi să strângă toată suma până atunci, se va putea reprograma. Ea poate fi contactată la numărul de telefon 0236.47.85.96 sau pe adresa de e-mail: carmadisin@yahoo.com.


Să o salvăm!
Dacă doriţi să o ajutaţi pe Carmen, o puteţi face donând într-unul din conturile deschise la CEC pe numele Carmen Adriana Sinescu.
Cont RON: RO 04 CECEGL 01 08 RON 0615 906
Cont EURO: RO 25 CECEGL 01 B2 EURO 0615 908