Fie că mergeți la munte, pe pârtie, fie că ninge în oraşul în care locuiți, iarna, căzăturile pe gheață şi fracturile se numără printre principalele pericole pentru sănătate. Cum nimeni nu-şi doreşte să se întoarcă din vacanță sau de la serviciu... purtând un ghips, cel mai important este ca persoanele care merg în zone afectate de zăpadă să prevină astfel de incidente.
„E indicat să purtăm încălțăminte adecvată sezonului rece, cu crampoane sau cu tălpi speciale pentru gheață și zăpadă. O altă soluție ar fi lipirea peliculelor aderente pe talpa încălțămintei. Și modul în care se produce căderea poate influența situația, așa că, atunci când simțim că ne pierdem echilibrul, e bine să încercăm să cădem ghemuiți și să evităm impactul cu punctele unde se pot produce cel mai ușor fracturi: genunchi, cot, antebraț, femur”, explică dr. Ilie Roșca, șef de secție la clinica Bio Ortoclinic, din București.
Totuși, dacă vi se întâmplă să cădeți, este foarte important să știți cum să procedați. Specialistul atrage atenţia că vindecarea fracturii este influenţată foarte mult de modul în care a fost acordat primul ajutor.
„În fracturile deschise trebuie oprită urgent hemoragia cu o fașă sau cu o haină avută la îndemână. Și chiar dacă poate părea de speriat, fașa se aplică direct pe plagă, se strânge și se înfășoară, chiar și atunci când fractura este deschisă. Ulterior, se imobilizează zona cu două atele artizanale, suficient de lungi pentru a prinde între ele ambele articulaţii ale osului fracturat”, subliniază dr. Ilie Roșca, adăugând că, sub nici o formă oasele nu trebuie „așezate la loc” de către persoane care nu sunt de specialitate, pentru că acest lucru poate provoca leziuni vasculare și nervoase.
Cum recunoști o fractură
Potrivit dr. Roșca, atunci când se rupe un os sau un cartilagiu tare apare un edem, adică o umflătură provocată de acumularea de lichid seros în ţesuturi, tumefacţia și durerea la locul impactului. Uneori, dacă palpăm zona respectivă, putem simţi mici fragmente de oase care se mișcă independent unele de altele sau chiar trosnituri și cel mai bine este să nu apăsăm pe locul respectiv.
Trei reguli de ținut minte
1. Victima nu trebuie ridicată în picioare sau transportată înainte de imobilizarea fracturii, pentru că acest lucru îi poate accentua durerea, poate favoriza deplasarea fragmentelor osoase, uneori ascuțite și tăioase, sau poate transforma fractura închisă într-una deschisă, care poate produce și mai multe complicații.
2. Orice intensificare a durerii indică faptul că situația s-a agravat. În acest caz, verificați poziția brațului sau a piciorului fracturat, bandajele și nodurile făcute și asigurați-vă că circulația sângelui ajunge până la extremități.
3. Brațul sau piciorul fracturat trebuie să fie imobilizat de cel puțin două persoane. Una îl susține cu o mână, în timp ce cu palma de la cealaltă mână sprijină locul fracturii, iar cealaltă persoană aplică atelele și trage fașa.