x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

20 Dec 2005   •   00:00

PREMIILE ASOCIATIEI ROMANE PENTRU STUDIUL FICATULUI

Asociatia Romana pentru Studiul Ficatului si Fundatia Academician Marin Voiculescu vor premia, specialistii, in hepatologie la data de 22 decembrie, "Anul 2005 a insemnat pentru hepatologia romaneasca, pentru profesiunea de medic si pentru binele pacientilor un an deosebit de important si plin de succese", a declarat prof. dr. Mihai Voiculescu, presedintele Asociatiei Romane pentru Studiul Ficatului si al Fundatiei Acad. Marin Voiculescu. Prof. dr. Coman Tanasescu, de la Spitalul Colentina, va primi distinctia pentru activitate prestigioasa in dezvoltarea si promovarea hepatologiei romanesti. Dr. Camelia Ionescu, de la Spitalul Fundeni, va primi premiul pentru noi tehnici introduse in explorarea bolilor hepatice. Premiul pentru contributia la procesul de educare medicala continua in domeniul hepatologiei va fi acordat prof. dr. Alfredo Alberti, din Padova (Italia). De asemenea, va fi decernat un premiu pentru tenacitate si moralitate profesionala doctoritei Diana Micu Zvoristeanu, de la Spitalul Fundeni. Asociatia Romana pentru Studiul Ficatului va acorda distinctii si tinerilor rezidenti care s-au afirmat profesional. Dr. Simona Ioanitescu, de la Spitalul Fundeni, va primi premiul pentru tineri afirmati in domeniul publicisticii hepatologice. Premiile vor fi inmanate de soprana Mariana Nicolesco, recent distinsa cu titlul de Artist UNESCO pentru Pace.

STIRI

AUTISM. Copiii cu autism au creierul mai mare decat cei sanatosi, dupa cum arata o serie de cercetari recente ale unui grup de oameni de stiinta de la Universitatea din Carolina de Nord. Asadar, cresterea neobisnuita a dimensiunii creierului copilului, descoperita la examenul RMN (rezonanta magnetica nucleara), este o problema ce nu trebuie ignorata. Cercetatorii au descoperit ca creierul copiilor cu autism este cu 5% mai mare decat cel al copiilor sanatosi. Explicatia ar fi ca acesti copii au o cantitate mai mare de materie cenusie (neuroni) si de substanta alba (fibre nervoase) in cortexul cerebral.

REACTIE. Femeia care a suferit primul transplant partial de fata a dezvaluit, ziarului britanic Britain’s Daily Mail, care au fost primele sale reactii la vederea noului chip in oglinda. "Atunci cand mi-am vazut noua fata, m-am recunoscut imediat. Am fost uimita sa vad ca am din nou nas si gura", a declarat frantuzoaica in varsta de 38 de ani. "Acum mi-e teama doar ca oamenii ma vor recunoaste pe strada ca pe femeia care si-a facut un transplant de fata", a adaugat ea.

FUMAT. De la 1 decembrie 2005, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) angajeaza doar nefumatori. Aceasta politica este reflectata in chestionarele de angajare, in care se regaseste o intrebare inedita: "Sunteti fumator?". "Daca raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ, candidatura nu va fi luata in consideratie. Noi am initiat un tratat international antitabac si trebuie sa fim un exemplu in acest sens", arata Fadela Chaib, purtatorul de cuvant al OMS. In prezent, fumatul este interzis in incinta organizatiei de la Geneva, fumatorilor fiindu-le rezervat un mic culoar in fata intrarii principale.

PARACETAMOL. Cercetatorii americani atrag atentia asupra pericolului reprezentat de supradozele de paracetamol, care au efect hepatotoxic. In SUA, dozele mari de paracetamol sunt prima cauza a afectiunilor acute ale ficatului. In anul 1998, 28% dintre bolile de ficat erau cauzate de abuzul de paracetamol, in vreme ce in 2003 aceasta proportie a urcat pana la 51%. In 2003, aproape un sfert din intoxicatiile cu analgezice de tipul paracetamolului a cauzat moartea pacientului.

COLESTEROL. In seminte si nuci se gasesc fitosteroli, substante ce pot scadea nivelul colesterolului din sange si pot imbunatati activitatea cardiaca. Cercetatorii americani au analizat continutul de fitosteroli in 27 de soiuri de nuci si seminte si au descoperit ca acestia se gasesc mai ales in semintele de susan, in graul incoltit, in fistic si in semintele de floarea-soarelui. Specialistii atrag atentia insa ca substantele de tipul fitosterolilor nu pot actiona singure impotriva colesterolului. Este nevoie si de o dieta echilibrata si de efort fizic.

PARKINSON. Boala Parkinson poate fi tratata cu ajutorul unor celule extrase din interiorul dintelui uman. La aceasta concluzie au ajuns cercetatorii de la Universitatea Michigan (SUA). Experimentele au aratat ca injectarea acestor celule in zona afectata a creierului poate incetini evolutia bolii Parkinson. Celulele injectate sunt capabile sa le inlocuiasca pe cele cerebrale afectate sau moarte.

DICTIONAR
  • HERMAFRODISM - Anomalie caracterizata prin prezenta la acelasi individ a tesutului ovarian si a tesutului testicular. Aceasta definitie grupeaza subiectii al caror aspect exterior poate fi foarte diferit: pur feminin, ambiguu sau pur masculin.
  • MIOCARD - Muschi al inimii care asigura prin elasticitatea sa golirea si umplerea cavitatilor cardiace si deci circulatia sangvina.
  • RINOFARINGITA - Inflamatie a partii superioare a faringelului. Este o boala ce afecteaza mai ales copilul mic, de varste intre 6 luni si 4 ani. Se manifesta prin scurgere nazala purulenta, obstructie nazala si febra in jur de 38,5 grade Celsius.

    Sursa: Dictionar de medicina Larousse, Editura Univers Enciclopedic, 1998
  • SITE-URI
  • www.tuberculoza.ro - informatii despre transmiterea si diagnosticarea tuberculozei, ghidul bolnavului de TBC
  • www.srp.ro - Societatea Romana de Pneumologie
  • www.incds.ro - Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Sanatate
  • www.asociatiapavel.home.ro - Asociatia Pavel, retea de informare si ajutorare a copiilor bolnavi de cancer si a parintilor acestora
  • www.medfam.ro - Centrul National de Studii pentru Medicina Familiei
  • www.arpt.ro - Asociatia Romana de Psihologie Transpersonala
  • www.medicina-estetica.ro - Societatea Romana de Medicina Estetica
  • ×