x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Îngerul fără o aripă

Îngerul fără o aripă

de Andreea Sminchise    |    22 Oct 2010   •   00:00
Îngerul fără o aripă

Denisa şi Robert Manea sunt fraţi gemeni. Au 8 ani şi merg la şcoală, în clasa a II-a. De aproape o lună, Robert merge la cursuri singur. E supărat pentru că nu înţelege de ce sora lui nu mai trebuie să înveţe şi de ce ei i se acordă atâta atenţie în ultima vreme. Ceea ce nu ştie Robert e că surioara lui are cancer.



Totul a început în prima zi de şcoală. Mihaela Manea, mama Denisei, povesteşte că observase la fetiţa ei o stare de iritabilitate neobişnuită. "Nu i-am dat importanţă prea mare... Am zis că poate are emoţii că începe şcoala sau e supărată că se termină vacanţa", povesteşte Mihaela.

După deschiderea anului şcolar, mama a dus-o pe Denisa la tenis. "Începuse nişte cursuri cam de o lună. Acolo, la lecţia de tenis, am început să mă îngrijorez serios", spune mama. Denisa alerga ciudat. "Nu-şi ţinea mâna dreaptă pe lângă corp, iar pe drumul spre casă a început să facă nişte mişcări involuntare din mână", explică Mihaela. Seara, părinţii i-au dat fetiţei un bol cu fructe să mănânce. Micuţa n-a putut să-l apuce cu mâna dreaptă. "Am intrat în panică şi am sunat imediat la medicul de familie. Acesta nici n-a stat pe gânduri - ne-a trimis imediat la Spitalul Bagdasar Arseni", îşi aminteşte mama prima seară de coşmar.

La spital, medicul de gardă a trimis-o să facă o tomografie. "Radiologul, după ce a văzut filmul, nu a vrut să ne spună nimic. S-a uitat la el şi ne-a spus să ne ducem la camera de gardă. Acolo ni s-a spus că Denisa are o tumoră", spune Mihaela Manea. Vestea a venit ca un trăsnet. "Nu ne-am gândit nici o clipă la cancer. Nici nu ne trecea prin cap aşa ceva. Am crezut că a stat în curent, a răcit sau altceva de genul ăsta", explică părinţii disperarea care i-a cuprins la aflarea diagnosticului.

Fetiţa a fost supusă nenumărator investigaţii - a făcut două RMN-uri, analize de sânge şi a fost la o mulţime de doctori. "Asta şi pentru faptul că n-am putut să credem că puiul nostru are această boală cruntă... Ştiţi, eu încă aştept să vină cineva şi să-mi spună că ceea ce ni se întâmplă nu-i adevărat...", spune aproape plângând Mihaela Manea. Toţi medicii la care au fost au dat însă acelaşi diagnostic - tumoră paravenricular anterioară stânga. Le-au explicat părinţilor că, din cauza ei, mâna dreaptă a Denisei amorţeşte, ea nu-şi mai poate controla mişcările şi face, uneori, crize epileptice. Asta era ceea ce observase mama fetiţei la antrenamentul de tenis. Soluţia în cazul Denisei este o operaţie. Medicii români i-au sfătuit pe părinţi ca, dacă pot, să-şi ducă fetiţa în străinătate. Pentru că aici nu există aparatura necesară pentru asemenea intervenţii complicate. Şi atunci a început lupta.

"Am trimis zeci de e-mail-uri până acum. La o mulţime de clinici - Necker din Franţa, AKH din Vienna, ST Augustin, International Neuroscience Institute (INI) din Hanovra... De la toţi am primit răspunsuri şi toţi ne-au spus că, din cauza localizării tumorii într-un punct foarte dificil, plin de terminaţii nervoase şi vase de sânge, va fi imposibil să fie extirpată în întregime. Ne-am speriat iniţial. Dar ne-au explicat că partea care va rămâne acolo în urma operaţiei se poate trata cu chimioterapie. Încă nu-mi vine să cred că unul dintre copiii mei va trebui să treacă prin atâta chin..."

Denisa a aflat într-un mod foarte brutal ce e în neregulă cu ea. După primele investigaţii, atunci când era în cabinetul medicului de gardă de la Bagdasar Arseni, acesta i-a spus Mihaelei Manea, fără menajamente, că fetiţa are cancer şi trebuie operată. "Prima întrebare pe care mi-a pus-o când am plecat de la spital a fost: «Mami, dar dacă mă operează, eu o să mai ştiu apoi că tu eşti mami şi tati e tati?». Vă daţi seama ce era în căpşorul ei...", spune cu tristeţe Mihaela.

Acum, Denisa ia medicamente. Face un tratament puternic pentru a preveni crizele de epilepsie provocate de tumoră şi nu-şi mai poate folosi mâna dreaptă. E amorţită de tot. Pentru a ajunge însă în străinătate e nevoie de bani. 65.000 de euro dacă aleg Institutul de Neurochirurgie din Hanovra, peste 40.000 de euro dacă merg la Spitalul Necker din Franţa. "Am început o campanie umanitară, pentru că de unii singuri nu vom reuşi să strângem banii aceştia nici în doi ani. Iar boala Denisei evoluează foarte repede. Fireşte că vom merge acolo unde ne vor permite fondurile care se vor strânge din bunăvoinţa oamenilor. Cel mai probabil, la Necker", spune Mihaela Manea. Până acum s-au strâns pentru Denisa aproximativ 31.000 de euro.


Ajutor
Dacă vreţi să o ajutaţi pe Denisa să meargă din nou la şcoală alături de frăţiorul său, să înceapă din nou să deseneze, să picteze şi să joace tenis, puteţi face o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la BRD Groupe Societe Generale, sucursala Kaufland Colentina, pe numele mamei fetiţei, Mihaela Manea:
CONT LEI: RO95BRDE410SV78014044100;
CONT EURO: RO42BRDE426SV40415094260;
CONT USD: RO37BRDE426SV40717834260;
Cod Swift: BRDEROBU.
Pentru mai multe informaţii despre acest caz, mama Denisei poate fi contactată la numărul de telefon 0727-83.40.99.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete