x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Îngrijiri medicale la domiciliu. Cine sunt beneficiarii

Îngrijiri medicale la domiciliu. Cine sunt beneficiarii

de Redacția Jurnalul    |    15 Mar 2024   •   15:00
Îngrijiri medicale la domiciliu. Cine sunt beneficiarii
Sursa foto: Hepta

Noua ediţie a Ghidului asiguratului arată că unii pacienți din țara noastră pot beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu.

Potrivit documentului emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), îngrijirile la domiciliu, care pot fi medicale sau paliative, se acordă pe baza recomandării unor medici, inclusiv a celor de familie.

Îngrijirile medicale la domiciliu se pot acorda pacienților imobilizați 50% la pat sau fotoliu (ECOG3) sau celor complet imobilizați la pat, dependenți total de altă persoană pentru îngrijirea de bază (ECOG4).

Printre cele mai întâlnite îngrijiri medicale acordate la domiciliu sunt: măsurarea parametrilor fiziologici - temperatură, puls, tensiune arterială administrarea medicamentelor, manevre terapeutice pentru evitarea complicațiilor vasculare și pulmonare, îngrijirea leziunilor și kinetoterapia.

Îngrijiri medicale la domiciliu

Pacienții adulți pot beneficia de îngrijire la domiciliu pe perioada recomandată de medic, dar care nu poate fi mai mare de 90 de zile de îngrijiri în ultimele 11 luni (se pot stabili mai multe perioade).

Minorii sub 18 ani pot beneficia de 180 de zile de îngrijiri în ultimele 11 luni. Un singur interval de îngrijire la domiciliu poate fi, în funcție de recomandarea medicului, de cel mult 30 de zile.

Îngrijiri paliative la domiciliu

Serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu se acordă asiguraților pe bază de recomandare, eliberată de medicii de familie, medicii specialiști din ambulatoriul de specialitate, inclusiv medicii cu atestat de studii complementare în îngrijiri paliative, precum și medicii specialiști din spital, aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Cele mai uzuale servicii de îngrijiri paliative la domiciliu sunt: consultația, elaborarea planului interdisciplinar de tratament și îngrijire, evaluarea statusului funcțional și a capacității de autoîngrijire, aplicarea și monitorizarea tratamentului farmacologic, educarea și informarea pacientului pentru auto-îngrijire, îngrijire terminală, consiliere psihologică specializată a pacientului și familiei, kinetoterapie.

Un asigurat poate beneficia de 90 de zile de îngrijiri/ în ultimele 11 luni în mai multe etape (episoade de îngrijire), respectiv 180 de zile de îngrijiri/ în ultimele 11 luni pentru pacienții cu vârsta sub 18 ani.

Un episod de îngrijire este de maximum 30 de zile de îngrijiri. Serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu se acordă conform unui plan de îngrijiri stabilit de către medicul cu atestat în îngrijiri paliative care își desfășoară activitatea la furnizorul de îngrijiri paliative, în funcție de nevoile pacientului, transmite Antena3CNN.

×