Îl vezi din când în când cum ţopăie printre maşinile din intersecţie, în cârje, cu un carton în gură pe care scrie mare şi strâmb: "Mi-e foame!". Te ia cu frisoane când îţi vine la geam şi întorci privirea ca imaginea lui să nu ţi se agaţe de retină.
Un biet bătrân... Are un picior gol cu pantalonul suflecat, celălalt picior fiind lipsă de undeva de sub genunchi. Iar rămăşiţa se vede explicit. Iar cartonul...! Cartonul pe care adesea îl scapă din gură e de mare efect. Nu te poţi abţine ca la vederea lui să nu începi a te scormoni prin buzunare sau prin geantă gândind "Doamne fereşte!". Dar într-o zi mi s-a spus: "Îl ştii pe cerşetorul ăla cu cartonul? Ştii ce bine îmbrăcat e când pleacă din intersecţie? Are pantofi lucioşi..., haină de piele... Nici măcar nu mai are nevoie de cârje, că sunt doi copii care-l susţin, unul îi cară geanta...". Desigur, ştiam că în spatele aproape fiecărui cerşetor stă un om de succes, dar nu ştiu de ce nu am gândit asta în cazul lui. Un timp n-a mai venit în intersecţia noastră. Parcă ştia că-l pândesc. Voiam să-l surprind în flagrant. Cum se-mbracă după căminul de apă din parc, cum îşi trage proteza peste piciorul beteag şi pantoful în celălalt picior. A venit abia sâmbătă, când n-aveam la mine aparatul. L-am studiat de pe trotuar. Pe sub cartonul dintre dinţi se vedea o faţă bărbierită cu două-trei zile în urmă, am remarcat şi cârjele noi. Nu ştiu de ce, dar când eşti în maşină nu desluşeşti nimic din toate astea. Nu vezi decât un chip schilodit ţinând cartonul. "Mi-e foame!" Rezemat de căminul din parc, un băiat - bine îmbrăcat - aştepta. Lângă el o proteză cu un pantof negru, o sacoşă şi o haină.
M-am tot gândit... îl pândesc, îi fac o poză şi-l dau la ziar cum ne înşală zicând că-i cerşetor când el e, de fapt, domn.
Şi-apoi m-a buşit râsul. Dacă el ne-nşală... ce fac ceilalţi care zic că-s domni, deşi ei sunt când cerşetori, când hoţi. El măcar cere... iar, dacă nu-i dai, nu-i bai. Nu-ţi bagă mâna nici în gât, nici în buzunar.
Ce rost are să-i stric bietului om afacerea când se vede bine că mai are grijă şi de alţii? Dar mai ales de cei care-i dau... că e o relaţie simbiotică: noi avem nevoie să ne arătăm mila (mai ales că e uşor să fii milos astfel), iar el are nevoie de mila noastră. Oricum, fără un picior nu l-ar angaja nimeni nici dacă ar fi mai tânăr...
Citește pe Antena3.ro