Nicolae Paulescu, un destin tragic

Controversate au fost meritele stiintifice pe care le-a avut in medicina mondiala Nicolae Paulescu. Controversata a fost si personalitatea savantului roman. Medici romani si straini au incercat sa afle, de-a lungul a catorva decenii, daca descoperirea secolului al XX-lea, insulina, a apartinut sau nu lui Paulescu. Toate dovezile au dus la o singura concluzie: Nicolae Paulescu este primul om de stiinta care a izolat insulina.

PRIMII PASI IN MEDICINA

Ca student al Facultatii de Medicina din Paris, Paulescu a lucrat la mai multe spitale renumite din Franta intre 1891 si 1900. Asa se face ca in 1891, la trei ani dupa inceperea studiilor in medicina, Paulescu a obtinut un post la Spitalul Hotel Dieu, condus de faimosul E. Lancereaux, unul dintre cei mai mari clinicieni ai timpului, presedinte al Academiei de Medicina din Paris. In 1897, dupa ce a obtinut titlul de doctor in medicina, Nicolae Paulescu a urmat cursuri de chimie biologica si fiziologie generala la Facultatea de Stiinte din capitala Frantei. In 1899, a obtinut un al doilea titlu, de doctor in stiinte. Un an mai tarziu, Paulescu a revenit in Romania, unde este numit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicina din Bucuresti, pe care avea sa o conduca vreme de 30 de ani. In toti acesti ani, Nicolae Paulescu a reorganizat invatamantul medical din Romania dupa modelul celui francez – reprezentativ la acea vreme. In 1907, a publicat primul manual de fiziologie din Romania. In paralel cu activitatea didactica, Paulescu a fost director al clinicii de medicina interna de la Spitalul St. Vincent de Paul din Capitala. Cele mai mari contributii le-a adus insa in cercetarea stiintifica. In endocrinologie a efectuat studii asupra glandei hipofize, tiroide si glandelor suprarenale. In 1906, a elaborat o metoda originala de extirpare a hipofizei, care ulterior a fost aplicata in chirurgie. In fiziologie, Paulescu a studiat functia cardiorespiratorie, hepatica si renala. Cele mai multe lucrari pe care le-a scris au fost cunoscute si publicate indeosebi in Franta si mai putin in Romania.

Dintre toate realizarile lui Paulescu, diabetologia a ramas cea mai importanta. In 1921, Paulescu publica in revista Archives Internationales de Physiologie (cea mai prestigioasa revista de fiziologie din Europa) un articol in care descria cum a reusit sa identifice un hormon al pancreasului, pe care Paulescu l-a numit pancreina. Facand experimente pe caini, savantul roman a constatat ca secretia duce la scaderea concentratiei de zahar, uree si cetona din sange. Paulescu a apreciat inca de atunci ca pancreina este cheia tratamentului diabetului. Insa la doar opt luni de la publicarea acestui articol, canadienii Grant Banting si Herbert Best au anuntat si insusit descoperirea insulinei, denumire pentru acelasi hormon pe care si Paulescu reusise sa il izoleze. Cei doi aveau sa foloseasca ulterior extractul pancreatic pentru tratarea diabetului. Benting si Best au primit in 1923 Premiul Nobel pentru descoperirile pe care le-au anuntat. "Dupa nedreapta atribuire a Premiului Nobel lui Banting si Best, Paulescu incearca sa restabileasca adevarul privind descoperirea insulinei, dar se izbeste de lipsa de sprijin din partea colegilor sai din tara, precum si a autoritatilor, care s-a adaugat unui politicos refuz venit din partea Academiei Franceze, care s-a eschivat in a pleda cauza lui Paulescu, in ciuda evidentelor certe privind adevaratul descoperitor al insulinei", arata prof. dr. Constantin Ionescu-Targoviste. In 1931, Nicolae Paulescu s-a stins din viata, fara a mai putea dovedi ca este autorul descoperirii secolului al XX-lea, care avea sa salveze milioane de vieti.

RESTABILIREA ADEVARULUI

Dupa moartea sa, Paulescu avea sa fie uitat de lumea stiintifica, pentru mai multe decenii. Abia in 1969, a fost initiata o campanie de restabilire a adevarului. Initiatorul nu a fost un roman, ci diabetologul scotian Ian Murray. Incercand sa scrie o istorie a descoperirii insulinei, diabetologul scotian a constatat ca, inaintea lui Banting si Best, un roman descoperise insulina. Ian Murray a inceput o ampla campanie de restabilire a adevarului despre Paulescu. Tot in 1969, Comitetul Nobel a recunoscut meritele romanului Nicolae Paulescu in descoperirea tratamentului antidiabetic. Cu toate acestea, directorul comitetului, A.W.K. Tiselius, a exclus posibilitatea unei rectificari oficiale, pentru ca statutul comitetului nu o permitea. El si-a exprimat doar speranta ca forurile stiintifice internationale sa recunoasca si sa elogieze descoperirea romanului din 1921. In anul 1990, Nicolae Paulescu a fost numit post-mortem membru al Academiei Romane.

Ilustrul savant roman este una dintre figurile de exceptie ale acestui neam, care a avut parte de un destin pe masura. Din pacate, elementele care au alcatuit destinul sau sunt, in plan personal, tragice, intrucat in timpul vietii si inca jumatate de veac dupa moartea sa, prodigioasa lui activitate a fost cand vehement contestata, cand ignorata, iar in cele mai bune timpuri acceptata Prof. dr. Constantin Ionescu- Targoviste

Acum catva timp am citit cu mare interes un articol publicat in 1921 de profesorul Paulescu din Bucuresti. Am impresia ca el a izolat insulina, inainte chiar ca Banting sa-si fi inceput cercetarile si, daca anumite firme farmaceutice ar fi folosit descoperirea lui, lucrarea autorilor canadieni ar fi fost inutila. As dori sa fac ce-mi este posibil pentru a remedia aceasta uitare... Ian Murray, diabetologul scotian

Canadienii Grant Banting (dreapta) si Herbert Best (stanga), impreuna cu unul din cainii folositi in experimentele cu insulina IDEOLOGIE. Imaginea omului de stiinta Nicolae Paulescu a fost umbrita de conceptiile sale ideologice de extrema dreapta, antisemite, pe care le-a exprimat in numeroase articole in ziarele vremii. Prof. dr. Constantin Ionescu-Targoviste, directorul Institutului de Boli de Nutritie care poarta numele reputatului savant, arata ca "aversiunea stranie manifestata impotriva lui Paulescu a venit nu din cercurile stiintifice, ci din cele politice. Nationalismul sau fervent si intransigent (din pacate, uneori chiar intolerant) a contribuit intr-o mare masura la exacerbarea unei adversitati ce s-a prelungit multa vreme dupa moartea sa". TRATAT. Impreuna cu faimosul clinician francez E. Lancereaux, Paulescu a scris un amplu tratat de medicina in patru volume si intitulat "Tratat de Medicina Lancereaux-Paulescu". "Este vorba de o ampla sinteza medicala (circa 4.000 de pagini) de tip enciclopedic, realizata de un roman. Nu exista disciplina medicala care sa nu gaseasca in aceasta lucrare cele mai avansate idei ale vremii", arata prof. dr. Constantin Ionescu-Targoviste.