O seara din viata unui matelot

"Stii cum il faci pe Dumnezeu sa rada? Ii povestesti planurile tale de viitor..."

… mi-a spus odata Fane si am ras amandoi de amaraciunea haioasa a bancului... E un om pe care-l gasesc de obicei intr-un anume bar stand pe scaunul din dreapta tejghelei sorbind dintr-o "reteta".

L-am rugat intr-o seara sa-mi povesteasca despre el. Pentru ca viata, printr-o anume conjunctura, l-a indreptat spre pahar si a capatat astfel un traseu trist: singuratatea.

A avut o copilarie frumoasa. Primii sapte ani i-a petrecut pe malul Borcei. Apoi s-a mutat in Constanta, a terminat 10 clase si a ales marinaria. "M-am angajat pe o draga. A fost o perioada mai imputita - am muncit de mi-a sarit basca. Acolo n-ai decat doua sanse: sa renunti sau sa te tabacesti si sa inveti ce-i mai rau. Pana atunci nu beam, nu fumam... Acolo le-am capatat pe toate... si de la cine? De la oameni care credeau ca ceea ce fac ei e o virtute. Munceau, beau (la blana)... ca deh, nu exista viciu consacrat fara munca dedicata, ca sa zic asa." Viata lui se imparte pe perioade, iar toate acestea au nume de baruri. Dar in fiecare a avut cate-o familie.

"In Casa cu Lei am intrat in ’83 si am mai iesit in ’95, in ultima seara de functionare. Cand s-a inchis eram atat de suparat, de nervos si de inrait, ca nici sa plang nu puteam. Voiam sa plec cu scaune, cu mocheta de pe jos... erau ale mele!. Acolo am intalnit oameni cu stiinta de carte... acolo am invatat un pic sa ma port. Erau oameni educati care ma provocau la discutii si-mi era rusine ca eu nu puteam sa fac fata. Atunci am inceput sa citesc."

"Tot acolo mi-am dorit prima data sa fug din tara. Si mi s-a oferit si posibilitatea. Nu trebuia decat sa spun OK! Dar am spus NU. Mama era secretar de partid pe policlinica, tata (vai steaua lui!) sofer, iar frate-meu naviga. Daca eu plecam, astia ramaneau fara serviciu! Asa m-am gandit si am refuzat. Pe vremea aia, eu tot incercam sa ma imbarc. Ulterior am aflat ca frate-meu nu numai ca nu m-ajuta, dar imi punea bete-n roate, ca-i era frica sa nu raman pe-afara si el sa ramana la cheu! Iar eu n-am fugit din tara ca el sa nu-si piarda slujba! Intelegi?"

Dupa ’90 a reusit sa plece - marinar pe o nava scoala. "Stii ce vede marinarul? Nu porturile, nu orasele..., ci carciumile alea ieftine, bodegile. Acolo ne puneam in cap! Si daca beam prea mult, nici nu ne mai permiteam vreo femeie. Dar... cand ajungeai in tara... erai "american", pentru ca lumea era mai saraca decat tine. "Betia... betia e o stare... care vine. Chiar daca tu crezi ca esti treaz! Si incepi sa bati campii. E penibil. Mi s-a-ntamplat si-mi pare rau... si fac niste gafe cumplite. Si-ajung ulterior sa-mi cer scuze... si-mi e rusine! N-ai sa vezi pe cineva care se face de fala la bautura. Bautura il indobitoceste pe om. Ii ascute toate simturile la-nceput... pe urma il darama. Isi bate joc de el, omul care bea! Asta e!" Ingandurat, isi mai aprinde o tigara.

"Am fost la munte de multe ori! Dar stii ce faceam? Schimbam carciuma din Constanta cu carciuma de la munte. Am un top de fotografii de la munte, dar numai in carciumi. Daca te uiti la ele, iti spui: "Saracu’ Fane... n-a iesit din Constanta!" Eu, pana acum 2 ani, la munte n-am fost! Am fost in carciuma la munte. N-am si eu o poza cu un brad! Dar vara asta chiar ma duc la munte!" "Cand il simt pe om ca-mi e aproape, imi pun sufletul pe masa si de cele mai multe ori am patit-o... conform vorbei «Nici o fapta buna nu ramane nepedepsita»."

"Sunt singur in lumea asta... am un tata semiparalizat, care nu prea mai judeca, si un frate caruia nu-i prea pasa de mine..., dar stii ce mi-ar placea pe lumea cealalta? Sa intind o hora mare..."

Acestea sunt gandurile unui om despre viata lui... o nostalgie de 40 de ani...