x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ochelari de soare, pentru evitarea cancerului de ochi

Ochelari de soare, pentru evitarea cancerului de ochi

de Magda Bucur    |    24 Mai 2015   •   09:57
Ochelari de soare, pentru evitarea cancerului de ochi

Odată cu venirea primăverii, ne petrecem mai mult timp afară, în aer liber. Chiar dacă nu pare periculos, în această perioadă soarele este la fel de nociv pentru piele și, mai ales, pentru ochi.

Radiațiile solare sunt cauza principală pentru cancerul de piele, cancerele de ochi și cata-ractă. Despre cancerul de piele s-a vorbit mai mult în ultima perioadă, pentru că cifrele cresc alarmant. Potrivit specialiștilor, incidența acestei boli a crescut cu peste 200% în ultimii 10 ani, ajungând pe locul 1 în România. Mai puțin cunoscute sunt, însă, cancerele de ochi, dintre care mela¬nomul coroidian este cel mai frecvent și mai letal. Melanomul irisului , întâlnit mai rar, poate da metastaze, de asemenea. Nu în ultimul rând, riscul de cataractă crește expo¬nențial în urma expunerii la soare.

Persoanele cu ochi albaștri, cele mai afectate „Capitalul solar reprezintă cantitatea de radiații ultraviolete pe care le poate absorbi pielea pe parcursul vieții și variază de la persoană la persoană, în funcție de piele. Știați că pierdem 90% din capitalul solar până la vârsta de 20 ani? De aceea este vital să ne protejăm întotdeauna corespunzător pielea și ochii! Iar regula principală este utilizarea cremei de soare cu protecție UV, cu SPF minim 25, care trebuie aplicată cu regularitate înainte de a ne expune razelor soarelui, fie că ieșim la iarbă verde sau la o simplă plimbare în parc. De asemenea, nu trebuie să uităm de ochelarii de soare cu protecție UV, pentru a contracara și efectele nocive la nivel ocular”, spune dr. Dan Georgescu, medic oftalmolog specializat în chir¬urgie oculoplastică. Simptomele care trebuie să ne trimită la medic sunt, în cazul pielii, alunițele care își modifică forma și culoarea, iar în cazul ochilor, tulburările de vedere.

„Persoanele cu ochi albaștri au mai puțin pigment în iris, ceea ce înseamnă o protecție scăzută a retinei, deci o posibilitate mai mare de a dezvolta afecțiuni oculare din cauza radiațiilor solare”, avertizează dr. Dan Georgescu.
 

×