Marian a fost aruncat in strada de propria mama. O familie prahoveana s-a indurat de el si l-a infiat. Imediat dupa adoptie, copilul a fost suspectat de HIV, apoi a invins o tumora renala. Acum se lupta cu o leucemie in stare avansata.
Copilul de 9 luni, "murdar si amarat, care radea intruna", asa cum si-l aminteste Nicolae Fasole pe Marian cand a semnat actele de adoptie, are acum 14 ani si urmeaza o noua cura de citostatice intr-un spital din Torino. Leucemia il mananca de viu. Mai are doar doua sanse de a trai: un transplant medular de 150.000 de euro la o clinica cu banca de maduva din Germania sau un altul, de 65.000 de euro, in Italia, daca se gaseste donator compatibil. SUSPECT DE HIV. Nicolae Fasole este un biet strungar dintr-un sat prahovean, iar sotia lui, Lidia, a renuntat la meseria de bucatar-ospatar pentru a deveni ingrijitoarea copilului si insotitoarea lui prin spitale. In â93, cand s-au hotarat sa-l infieze pe Marian, s-au gandit: "Hai sa-i facem si un test HIV". Testul a iesit pozitiv. "Toti din orfelinat au inceput sa fuga de el, nici mancare nu-i mai dadeau." Cand l-au vazut pe Marian cu "lacramioare in ochi", abandonat si plin de bube, cei doi soti s-au decis: "Fie ce-o fi". CANCER RENAL. L-au dus pe baietel la spital pentru un nou set de analize. Banuiala de HIV a fost spulberata, in schimb a iesit la iveala o tumora la rinichi. Baiatul a fost indrumat spre Spitalul "Budimex" din Capitala, unde medicii i-au scos rinichiul stang la varsta de 3 ani. A fost supus timp de un an unui tratament cu citostatice, "pe urma si-a revenit", spune Nicolae Fasole. LEUCEMIE. Doar ca soarta l-a lovit din nou pe Marian, mai puternic. La inceputul clasei I a facut leucemie. Inapoi la "Budimex", si alti trei ani de chimioterapie. "Toata gura ii era distrusa, iar sotia ii facea gargara cu fel de fel de solutii. Copilul a facut stomatita de la citostatice, dadea afara tot ce manca si ii cadea parul." Tratamentul l-a mai intremat pe Marian, dar pentru putin timp. Dupa doi ani, boala a aparut din nou, mult mai agresiva. Baiatul a indurat iarasi chinurile chimioterapiei in spitalul bucurestean pana in urma cu doua luni, cand parintii adoptivi l-au mutat la o clinica din Torino pentru citostatice.Citește pe Antena3.ro
O MANA DE AJUTOR
|
Viata lui Marian se cantareste acum in euro. Doar voi ii mai puteti reda copilaria furata de boala, prin donatii in urmatoarele conturi deschise la Banc Post Ploiesti:
|