PE DRUMURI - "Cum să nu încerc eu totul?"

Nici un părinte nu se poate pune în postura "ce-aş face dacă copilul meu se va naşte cu probleme sau... dacă le va căpăta pe parcurs?

O să pot face pentru el totul? Şi... cât de mult înseamnă totul?" Dar nici n-ar avea rost să-şi atârne în suflet o greutate care nu există...

Şi totuşi... există părinţi care trebuie să înfrunte şi o astfel de realitate crudă, nedorită de nimeni şi alungată din  toate gândurile.

Părinţi care descoperă la un moment dat, că o eroare medicală, un accident genetic sau... poluarea le-a condamnat copilul pe viaţă. Părinţi care îşi petrec majoritatea vieţii de părinte prin spitale sau sanatorii alături de copilaşul cel bolnav. Suferind pentru el, dar suferind şi pentru cel sănătos, de acasă, lăsat singur pentru că nu prea mai au timp de el, sperând că el îi va înţelege. Părinţi al căror suflet împărţit în două, obidit, fărâmat şi stors de lacrimi este totuşi cel mai îmbibat cu speranţă dintre toate sufletele. Speranţa care-i mână din spital în spital cu copilaşul în braţe şi din poartă în poartă după ajutor, speranţa care le păstrează dorinţa şi voinţa de a face "totul" pentru copilul lor. Problema cu care se confruntă zilnic este că "totul" nu este suficient...

ASTFEL DE PĂRINŢI...
Haida şi soţul ei au doi copii. O fetiţă de 9 ani şi un băieţel de 4 ani şi jumătate. Amândoi copiii s-au născut prin cezariană, amândoi sănătoşi tun la naştere. Cel puţin aşa au spus medicii...

Tocmai se pregătea să iasă din spital cu băieţelul, când Haida a observat că bebeluşul s-a îngălbenit. A alertat asistentele iar copilaşul a fost pus sub lampa cu ultraviolete şi şederea în spital s-a prelungit. Dar a trecut, iar mămica şi bebeluşul au fost externaţi cu asigurări că totul va fi bine. "La 4 luni el încă nu-şi putea ţine capul aşa că am fost la neuropsihiatru care ne-a spus că are doar o întârziere în aparatul locomotor, dar îşi va reveni, să mai aşteptăm. Noi ne-am bucurat şi am mai aşteptat." Dar la 8 luni copilaşul tot nu-şi putea ţine capul. Atunci a început şi periplul prin spitale, sanatorii şi centre de recuperare. Primul diagnostic a fost pus la Bagdasar-Arseni, "diplegie spastică". După patru luni a venit următorul diagnostic "tetrapareză spastică", pus la Obregia.

La un an copilul tot nu-şi putea ţine capul, nu putea sta singur în fund... Au fost sfătuiţi să meargă la sanatoriul de copii de la Oradea pentru recuperare. "Stăteam o lună acasă, o lună acolo. Dar drumul ne termina." Aşa s-a mai dus un an jumătate. Doar că rezultatele întârziau să apară. Într-una din şederile la Oradea, Haida a aflat de centrul Dezna, Arad. A încercat şi acolo. "Condiţiile sunt groaznice, nu sunt locuri în paturi... dar tratamentul de acolo a avut efect". Haida se apleacă spre copilaşul care merge de-a buşilea prin cameră şi-l ridică de subţiori. "Uite, acum merge! Ajutat, dar merge. Până să ajungem la Dezna era o legumă! Acum stă în funduleţ, mănâncă singur, dacă îl trimit să-mi aducă biberolnul îl aduce. Sunt rezultate. Copilul e recuperabil. N-ar fi păcat să nu încerc totul?"

O SPERANŢĂ
De bani nu s-a plâns pentru tratamentul şi drumurile din ţară, chiar dacă, pentru a sări peste chinul nopţilor lungi pe tren, au făcut un împrumut pentru o maşină de trei mii de euro şi rata îi năuceşte, chiar dacă în casă n-au mai făcut nimic de când s-a născut Cosmin, iar Haida n-a reuşit să ajungă nici la oftalmolog deşi are probleme vizibile. De doi ani, merge cu Cosmin la Dezna din 3 în 3 luni dar nici în rest nu stă. Face recuperare acasă aşa cum poate, deşi n-a avut bani să cumpere aparate. Mai merge la un centru de zi de două ori pe săptămână şi pe unde aude că se face gratuit recuperare. Când poate, se mai duce şi la un cabinet particular de kineto-terapie.

La Arad li s-a recomandat Clinica internaţională de recuperare din Truskavets, Ucraina unde se aplică Sistemul Intensiv de Reabilitare Neurologică cunoscut şi sub numele "metoda Kozijavkin". În iunie au mers la primul curs de recuperare din Ucraina. S-au programat şi au strâns cei 3.500 de euro de care aveau nevoie pentru cele 12 zile de tratament şi pentru cazarea în clinică "am primit bani, mulţumim frumos, dar de atunci am pierdut două programări pentru că n-am mai reuşit să strângem nimic. Vrem să continuăm cu recuperarea în Ucraina pentru că am observat că a dat roade. E mult mai atent, a evoluat pe fond psihic, nu mai e aşa de spastic. Sunt multe voci care susţin că un curs de recuperare în Ucraina face cât 6 luni de terapie în România. Trebuie să facem rost de bani să mergem la cât de multe putem pentru că şi medicii ne-au spus că băiatul este recuperabil."

Din acest motiv Haida s-a mobilizat din nou şi a început să trimită scrisori către presă. Poate cineva va băga în seamă mesajul ei. Mesajul a fost văzut şi publicat. În urma publicării s-au strâns o parte din bani, dar nu toţi. Mai ales că între timp clinica şi-a mai ridicat preţurile. Îi costă în jur de 4.000 de euro tratamentul şi cazarea. După cele două programări pierdute din cauza banilor, următoarea e în decembrie, pe 17. Haida crede cu recunoştinţă că de data aceasta va putea merge pentru că oamenii care au citit scrisoarea ei nu au stat cu mâinile-n sân ci au ajutat-o şi a strâns aproape 3.500 de euro, dar nu ştie dacă va mai avea acelaşi noroc şi la următoarele încercări. Pentru că e un război care o dată şi o dată se va termina, însă până atunci mai sunt multe lupte de dat.

Ajutor

Cei ce doresc să le fie alături în această luptă zilnică cu boala copilului şi cu privările de tot felul la care se supun toţi membri familiei o pot face donând în următoarele conturi deschise la Sucursala Raiffesen Bank, Agenţia Mercur, Constanţa pe numele Cioscu Haida:  

CONT EURO: RO45RZBR0000060008407931

CONT RON: RO96RZBR0000060009905469

Mai multe Informaţii despre acest caz puteţi obţine de la Haida Cioscu, la telefon 0730.02.27.17