x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Post cu sucuri proaspete

Post cu sucuri proaspete

de Romulus Popescu, parapsiholog    |    00 0000   •   00:00

Corpul uman este asemenea unei uzine. Fiecare organ reprezintă câte o secţie a acestei uzine, care participă la întregul proces de producţie. Însă există perioade în care uzina intră într-un program general de curăţenie, când utilajele din secţiile ei, în mod normal, nu funcţionează, ci au şi ele perioade pentru "odihnă". Corpul nostru realizează programul de curăţenie cu ocazia posturilor recomandate de religie, necesare menţinerii sănătăţii precum şi trăirii unei vieţi cât mai lungi. Sunt organe vitale în corpul uman care nu-şi pot opri deloc activitatea, căci viaţa corpului ar lua sfârşit, dar pot fi ajutate să funcţioneze fără a fi suprasolicitate, iar în perioadele de somn ele se pot odihni reducându-şi activitatea la minimum.



Voi scrie cu această ocazie nu despre posturile propuse de religii, ci de un altfel de post care constituie o metodă de eliminare a afecţiunilor corpului şi de menţinere a sănătăţii. Este vorba de hrănirea organismului o perioadă lungă, de până la 40 de zile, numai cu hrană lichidă şi anume cu sucuri obţinute prin stoarcere din legume şi fructe. Pentru a vă convinge de beneficiile metodei, vă aduc la cunoştinţă pentru început doar faptul că celulele cancerigene nu se pot hrăni cu hrană lichidă de acest tip şi astfel nu se mai pot înmulţi, ceea ce dă posibilitatea corpului să le elimine.

Nu da, Doamne, omului cât poate să ducă!

Metoda nu este nouă, dar eu încerc să vin cu detalii care să clarifice fenomenele ce se petrec în corp, ducând la rezultatele dorite. Mulţi spun, citind aceste rânduri, că nu sunt sănătos atunci când susţin aşa ceva, deoarece corpul n-ar putea să reziste la atâta înfometare. Aşa pare la prima vedere, dar realitatea este la polul opus. Este un dicton care spune: "Nu da, Doamne, omului cât poate să ducă". Pentru că omul are limite nebănuite, dar nu ajunge să le cunoască până ce nu le depăşeşte pe cele care sunt cunoscute. De altfel, Hristos ţinând post 40 de zile a arătat că acest lucru este posibil.

Oamenii nu sunt pregătiţi, în primul rând, psihic să urmeze un asemenea post. De aceea, cred că nu pot să-l ducă la bun sfârşit. În momentul când cineva îşi propune să ţină post, dar nu este convins, văzând mâncarea şi declanşându-i-se pofta de a mânca, creierul deja începe să comande producerea de sucuri gastrice necesare digestiei chiar pentru acel fel de mâncare. Dacă zona gastrică este pregătită pentru digestie, dar nu i se dă nimic, încep arsurile la stomac din cauza acidităţii şi persoana respectivă se apucă să mănânce, afirmând că ea nu poate ţine post sub nici o formă.

Creierul ştie tot

Creierului trebuie să-i facem cunoscut cu mult înainte că vom ţine post, pentru a-şi construi un program special ce se va derula în corp în perioada postului. Am spus cu mult timp înainte, asta însemnând câteva săptămâni, pentru a avea timp să se întipărească programul, pentru a ne obişnui fizic şi psihic cu ideea postului.

O altă problemă care şi-o pune fiecare este cu ce energie trăieşte corpul dacă nu se alimentează cu hrană obişnuită, ci doar nişte sucuri. Să ne gândim cum rezistă animalele care hibernează fără mâncare. Corpul fizic primeşte energia necesară vieţii pe două căi, prima este cea degajată din hrană prin procesele metabolice şi a doua, care nu este mai puţin importantă, este cea acumulată direct din energia universului, prin centrii energetici (chakre) şi transmisă până la nivelul celular prin meridianele energetice ale corpului. Corpul acesta energetic asigură, de fapt, viaţa şi puterea corpului fizic în care, cu timpul, prin procesele de îmbătrânire, se manifestă neputinţa şi descompunerea. Chiar pentru digestia alimentelor se consumă energie: aproape două treimi din energia corpului. Din această cauză, după o masă copioasă, apare dorinţa de odihnă, celelalte funcţii ale corpului fiind asigurate în timpul digestiei de numai o treime din energia totală. Apoi, cu cât hrana este mai rafinată prin procesele industriale, cu atât este mai toxică şi mai greu digerabilă, îndepărtându-se de hrana naturală. Corpul este compus din substanţe organice şi el este obişnuit să digere uşor hrana organică. Hrana şi stresul sunt principalele cauze ale îmbolnăvirilor, pentru că noi suntem ce gândim şi ce mâncăm. Stările sufleteşti diferite produc în corpul fizic procese biochimice diferite. Dacă o situaţie care ne produce disconfort nu se poate schimba, atunci trebuie schimbată atitudinea faţă de ea pentru a elimina stresul născut din aceasta. Prin postul recomandat numai cu sucuri se realizează o dezintoxicare a organismului precum şi o eliminare a afecţiunilor corpului fără vreun alt tratament. Animalele bolnave se însănătoşesc prin înfometare.  

Alte sfaturi

În timpul postului şi nu numai, este bine să ţinem cont de câteva sfaturi aplicate la trezirea din somn. Astfel, sculatul din pat să nu se facă brusc – să privim animalele care atunci când se trezesc din somn înainte de orice se întind. Apoi, înainte de spălatul pe dinţi, se clăteşte cavitatea bucală, timp de câteva minute, cu o gură de ulei pentru gătit până ce acesta devine alb lăptos. Apoi se aruncă la toaletă fără a înghiţi nici un strop din acest ulei amestecat cu salivă, căci este aşa de toxic încât se spune că poate omorî şi un elefant. Ulterior, se freacă dantura cu sare cu o perie pentru dinţi şi abia apoi se spală gura normal cu pastă şi altă perie pentru dinţi. Se înghite apoi conţinutul unei linguri cu ulei de măsline extravirgin (obţinut prin presare la rece), care datorită bogăţiei de acizi graşi polinesaturaţi acţionează benefic în hipercolesterolemie şi ateroscleroză. Grăsimile naturale reprezintă combustibilul preferat al inimii, celulele cardiace fiind specializate în conversia grăsimilor în energie. Uleiul natural este un produs care preîntâmpină îmbătrânirea creierului, întăreşte muşchiul cardiac şi imunitatea, înlătură constipaţia, îmbogăţeşte organismul cu vitamine şi microelemente şi este anticancerigen. Uleiul rafinat încălzit la 350 grade Celsius, timp de 30 de minute (prăjit în tigaie), provoacă tumori cancerigene, scade lactaţia şi favorizează sterilitatea, reduce longevitatea, provoacă creşterea în dimensiune a unor organe interne în special a ficatului, perturbă metabolismul. Este de menţionat că margarina, care este un ulei vegetal hidrogenat rafinat, este o adevărată bombă cu radicali liberi, fiind la originea a numeroase deficienţe genetice, ucigând celula sau perturbându-i activitatea, pentru ca în final să faciliteze apariţia cancerului.

Schimbarea metabolismului

În primele trei zile ale postului, corpul începe să-şi schimbe metabolismul. Aceasta este o perioadă care pare să treacă mai greu. După aceea, începe masiv "programul administrativ de curăţenie" în corp. AND-ul, în care sunt înscrise toate informaţiile legate de corpul sănătos, începe să elimine din organism tot ceea ce nu se regăseşte în programele sale ca funcţie şi structură. La sfârşitul curei cu sucuri, corpul revine fizic şi psihic la "parametrii proiectaţi" de la naştere.

Pentru cei care consideră că este dificil de urmat postul cu sucuri pot opta pentru unul mai uşor: cu lapte, ceai cu miere, lămâie, legume şi compoturi. După o perioadă de 10-14 zile, se obţin deja rezultate notabile. În această perioadă se recomandă, ca de altfel în orice post, să se facă zilnic clisme care ajută enorm la eliminarea toxinelor din corp. După încheierea oricărui post, se recomandă să nu se mănânce mult dintr-o dată, pentru că, în afara creşterii rapide a greutăţii corpului, pot reveni problemele de sănătate. Bolile cronice se elimină după mai multe cure cu sucuri. Prima însă care se purifică în timpul postului este inima, apoi urmează zona digestivă, rinichii, sistemul nervos, reumatismul… Persoanale supraponderale, în general, nu pot să urmeze postul de lungă durată dintr-o dată. Acestea vor începe cu posturi cu durata de 2-3 zile, apoi 4 zile vor mânca normal, după care vor posti 7 zile, urmate de 10 zile cu mâncare obişnuită. Pentru cei care au insomnii, de asemenea, nu se recomandă să urmeze postul. Insomnia provoacă toxicitate mărită în sânge crescându-se concentraţia de acid uric peste limita maximă admisă. Efectele care apar sunt durerile de cap, amorţirea mâinilor de la degete până la cot, răceala manifestată de la vârful picioarelor până la genunchi, iar în perioadele reci se manifestă apariţia durerilor în zona pieptului şi a bronhiilor.

Încredere

Pentru cei care urmează postul este importantă încrederea în el, căci în acest caz creierul comandă cu putere întregului organism, până la nivel celular, să fie pregătit să-l urmeze. În privinţa acestei metode, când este aplicată corpului, poate fi dăunătoare prin tulburarea creată de nesiguranţa în procesele care se declanşează în acesta. Postul ţinut de mai multe persoane apropiate în aceeaşi perioadă este mai uşor de depăşit, pentru că rezistenţa la tentaţiile de întreruperea lui este mai mare. Se poate obişnui corpul cu câte un post de 5 zile la începutul fiecărei luni şi de 10 zile primăvara şi toamna sau de câte o lună de zile la începutul posturilor religioase creştine de Paşte şi Crăciun. După post, corpul trebuie obişnuit gradat să digere din nou mâncarea normală.  

Purificarea completă a organismului se face după aproximativ 40 de zile de post numai cu sucuri. Sucurile conţin minerale, vitamine şi enzime care ajută la întreţinerea vieţii organismului. Acestea sunt asimilate de corp într-o perioadă de până la 30 de minute, cu un consum minim de energie pentru digestie. În timpul postului amintesc faptul că nu se va mânca nimic. Se poate bea câte un pahar cu miere şi lămâie la nevoie, dar nu este necesar în timpul zilei de prea multă apă în corp. Se va face verificarea greutăţii corpului zilnic şi nu se vor folosi în această perioadă medicamente sau nu se vor face injecţii. Se va face purgaţie zilnic. Şi toxinele vor fi eliminate. Saliva devine atunci mai densă, cleioasă, amară, sărată, limba se colorează în galben, maro şi alb. Toxinele ce apar pe suprafaţa limbii pentru a fi eliminate duc la pierderea poftei de mâncare, micşorând substanţial suferinţa la flămânzire. Sunt persoane la care acest fenomen nu apare pregnant, deşi procesul de dezintoxicare continuă. În această perioadă, toxinele se elimină şi prin transpiraţie. Dacă în timpul postului apar ameţeli şi dureri de cap este din cauza toxinelor din organism ce trec în sânge pentru a fi eliminate. Săptămâna a cincea de post este dificilă, căci ficatul se purifică şi pot să apară vărsături ce conţin fiere de culoare verde şi neagră, după care urmează o perioadă de somnolenţă. Urina devine închisă la culoare (roşiatică), tulbure şi spumoasă, efectuându-se cu această ocazie purificarea rinichilor. Ochii vor lăcrima mai mult, iar după încheierea postului se va constata o îmbunătăţire a vederii. Vocea se modifică, devenind slăbită, dar îşi va reveni după post. Săptămâna a şasea este mai grea decât precedenta, dar după trecerea ei începe refacerea corpului. În toată această perioadă a postului se vor evita muncile grele şi surmenajul. Dacă saliva lipicioasă, densă şi amară devine lichidă şi dulce, limba se înroşeşte şi apare pofta de mâncare, postul trebuie oprit. La boli grave limba poate să nu-şi recapete culoarea normală nici după 40 de zile de post. Atunci după o perioadă postul se va repeta. Mesele după terminarea postului trebuie să conţină măcar o săptămână hrană uşor digerabilă, iar după terminarea lor corpul trebuie să nu se simtă sătul. La cei care mănâncă mai mult decât este necesar apar edeme sub ochi (umflături), le slăbeşte inima şi li se umflă picioarele. Toate aceste aspecte, legate de simptomele în timpul postului, pot să se producă mai devreme sau mai târziu în funcţie de numărul de afecţiuni sau de gradul de toxicitate din corp.  

După Sărbătorile Crăciunului

Primul care a recomandat metoda însănătoşirii naturale prin post a fost Suvorin, care a descris-o în două volume apărute în 1924, cărţi care au stârnit mari discuţii în lumea medicală a timpului. Ulterior au fost publicate mai multe cărţi de diverşi autori care dau sfaturi în legătură cu compoziţia sucurilor pentru un evantai complet de vitamine, minerale şi enzime necesare corpului. Spaţiul din revistă nu-mi permite să prezint toate combinaţiile de legume şi fructe din sucuri şi beneficiile acestora, dar promit că voi mai reveni la acest subiect în alt număr al Jurnalului de sănătate, cu amănunte legate de acestea. Şi aşa acest tip de post nu cred că trebuie să coincidă cu Postul Crăciunului. Dimpotrivă, momentul cel mai bun pentru postul cu sucuri proaspete este după Sărbătorile Crăciunului.  Am considerat că este mai important să vă prezint acum detalii despre acest tip de post, multe dintre ele din propria experienţă, cât şi despre fenomenele ce se declanşează în corp cu această ocazie.

×