Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Silviu, omul care a dat viaţă găndurilor a sute de scriitori, poeţi, ziarişti lucrănd timp de 13 ani intr-o tipografie, se află azi in situaţia de a-i scoate alţii la tipar povestea, incă neterminată. O poveste ce a inceput să se scrie fulgerător in urmă cu un an, cănd a aflat că suferă de leucemie acută limfoblastică de tip T. Povestea işi cere happy-end-ul.
Silviu, omul care a dat viaţă găndurilor a sute de scriitori, poeţi, ziarişti lucrănd timp de 13 ani intr-o tipografie, se află azi in situaţia de a-i scoate alţii la tipar povestea, incă neterminată. O poveste ce a inceput să se scrie fulgerător in urmă cu un an, cănd a aflat că suferă de leucemie acută limfoblastică de tip T. Povestea işi cere happy-end-ul.
Cănd Robert, fiul său de nouă ani, vine să-l viziteze mai, mai că ii e greu să-şi recunoască tatăl de acum un an. Silviu, un băiat tănăr, plin de viaţă, cu plete, abandonat de multe ori in farmecul copilului, in muncă şi in sunetele muzicii, a aflat intr-o zi fatidică de 13 că pentru viaţa asta, dată de la Dumnezeu, nu trebuie numai noi să muncim, că uneori destinul ne e scris acolo undeva, pe o muchie invizibilă. Un destin pe care poate şi noi ni l-am provocat, alegănd inconştient. O cumpănă, un drum ocolitor pe care trebuie să-l facem şi in care s-ar putea să ne impotmolim atunci cănd speranţa dispare. Dar nu şi pentru cei dragi lui Silviu, nu şi pentru mama lui, care, răspăndind bunătate in jur, ştie că şi atunci cănd e sleită de puteri incă mai poate lupta.
LINIŞTEA DUPÃ... FURTUNÃ.... Prietene, nu ştiu dacă să te sperii sau nu... dar, dacă eu aş fi in locul tău, aş vrea să ştiu... Eşti bolnav de leucemie! Ţi-a spus medicul din Braşov după ce i-au venit analizele. La 34 de ani, finalul e aproape imposibil de conceput. Cănd viaţa te trăsneşte cu-n bici peste obraji e greu să mai spui ceva. Totul se reduce la muţenie, o tăcere a paşilor pe de rost. 13 decembrie 2006 e ziua in care medicul de la Spitalul Militar Braşov l-a trimis acasă, cu o medicaţie, şi i-a zis să revină pentru internare a doua zi. Acasă s-a prăvălit pe-un scaun, şi a scos primele trei cuvinte in ziua aia. "Mamă, am leucemie!". "A vrut să işi verse povara pe umerii mei", spune Georgeta Hăvărneanu, dar nu a ştiut atunci că muţenia, durerea, pofta de viaţă, deznădejdea, speranţa, viaţa, moartea, strigătul disperat de ajutor i le-a pasat ei, singura care va putea lupta cănd el nu o să mai poată, singura care se va zbate pentru a-i reda viaţa inapoi.
STIHIILE DIN NOI. Ştia incă de pe atunci că vestea asta il va curma de putere, că il va cuprinde deznădejdea, abandonul, disperarea, imposibilitatea, micimea firii, şi asta imediat ce va da piept cu realitatea. 145.000 de euro costă transplantul medular la clinica din Israel, singura care il poate scoate de pe drumul celor două tăişuri. A ales viaţa, dar ii e aproape imposibil să creadă măcar că cineva, un alt cineva de acolo, de Sus, va face posibil ca aceşti bani să se străngă. Oamenii au mereu probleme, o ştie şi el prea bine, iar cănd alţii se zbat pentru el, aşa cum indirect i-a rugat căndva, parcă zămbetul ii revine, parcă ştie că undeva speranţa lui prinde contur, devine umană, palpabilă. Devine certitudinea de care uneori avem nevoie ca să mergem mai departe.
URMAŞUL PE PÃ...MĂNT. "Unde eşti, tati, unde eşti?", intreabă mereu Robert cănd vine in vizită la bunica lui, sperănd să-l găsească acolo intr-un fotoliu". Dar nu e. Mai mereu, de un an, cu pauze scurte de reveniri, e in spital. Robert a inţeles, in felul lui, că tati e bolnav şi că trebuie să facă operaţie. Că tati se va face bine, că in spital au grijă de el, că are un coleg de cameră la fel de bolnav ca şi el, de doar 18 ani, cu care vorbeşte mai mereu despre el, Robert, urmaşul lui pe acest pămănt. Azi, Silviu e acasă. Aşteaptă să audă veşti de la Robert. De ceva vreme, doar la telefon. Boala nu-i permite contactul direct cu cei dragi.
Sistemul imunitar slăbit poate crea complicaţii chiar şi de la un simplu strănut al unui prieten drag. Dar azi, mai mult ca ieri, Silviu ştie că Dumnezeu ii va trimite asupra sa o lumină, nu ştie cum, cănd, dar o aşteaptă venind de la fiecare din noi cumva.
Cănd Robert, fiul său de nouă ani, vine să-l viziteze mai, mai că ii e greu să-şi recunoască tatăl de acum un an. Silviu, un băiat tănăr, plin de viaţă, cu plete, abandonat de multe ori in farmecul copilului, in muncă şi in sunetele muzicii, a aflat intr-o zi fatidică de 13 că pentru viaţa asta, dată de la Dumnezeu, nu trebuie numai noi să muncim, că uneori destinul ne e scris acolo undeva, pe o muchie invizibilă. Un destin pe care poate şi noi ni l-am provocat, alegănd inconştient. O cumpănă, un drum ocolitor pe care trebuie să-l facem şi in care s-ar putea să ne impotmolim atunci cănd speranţa dispare. Dar nu şi pentru cei dragi lui Silviu, nu şi pentru mama lui, care, răspăndind bunătate in jur, ştie că şi atunci cănd e sleită de puteri incă mai poate lupta.
LINIŞTEA DUPÃ... FURTUNÃ.... Prietene, nu ştiu dacă să te sperii sau nu... dar, dacă eu aş fi in locul tău, aş vrea să ştiu... Eşti bolnav de leucemie! Ţi-a spus medicul din Braşov după ce i-au venit analizele. La 34 de ani, finalul e aproape imposibil de conceput. Cănd viaţa te trăsneşte cu-n bici peste obraji e greu să mai spui ceva. Totul se reduce la muţenie, o tăcere a paşilor pe de rost. 13 decembrie 2006 e ziua in care medicul de la Spitalul Militar Braşov l-a trimis acasă, cu o medicaţie, şi i-a zis să revină pentru internare a doua zi. Acasă s-a prăvălit pe-un scaun, şi a scos primele trei cuvinte in ziua aia. "Mamă, am leucemie!". "A vrut să işi verse povara pe umerii mei", spune Georgeta Hăvărneanu, dar nu a ştiut atunci că muţenia, durerea, pofta de viaţă, deznădejdea, speranţa, viaţa, moartea, strigătul disperat de ajutor i le-a pasat ei, singura care va putea lupta cănd el nu o să mai poată, singura care se va zbate pentru a-i reda viaţa inapoi.
STIHIILE DIN NOI. Ştia incă de pe atunci că vestea asta il va curma de putere, că il va cuprinde deznădejdea, abandonul, disperarea, imposibilitatea, micimea firii, şi asta imediat ce va da piept cu realitatea. 145.000 de euro costă transplantul medular la clinica din Israel, singura care il poate scoate de pe drumul celor două tăişuri. A ales viaţa, dar ii e aproape imposibil să creadă măcar că cineva, un alt cineva de acolo, de Sus, va face posibil ca aceşti bani să se străngă. Oamenii au mereu probleme, o ştie şi el prea bine, iar cănd alţii se zbat pentru el, aşa cum indirect i-a rugat căndva, parcă zămbetul ii revine, parcă ştie că undeva speranţa lui prinde contur, devine umană, palpabilă. Devine certitudinea de care uneori avem nevoie ca să mergem mai departe.
URMAŞUL PE PÃ...MĂNT. "Unde eşti, tati, unde eşti?", intreabă mereu Robert cănd vine in vizită la bunica lui, sperănd să-l găsească acolo intr-un fotoliu". Dar nu e. Mai mereu, de un an, cu pauze scurte de reveniri, e in spital. Robert a inţeles, in felul lui, că tati e bolnav şi că trebuie să facă operaţie. Că tati se va face bine, că in spital au grijă de el, că are un coleg de cameră la fel de bolnav ca şi el, de doar 18 ani, cu care vorbeşte mai mereu despre el, Robert, urmaşul lui pe acest pămănt. Azi, Silviu e acasă. Aşteaptă să audă veşti de la Robert. De ceva vreme, doar la telefon. Boala nu-i permite contactul direct cu cei dragi.
Sistemul imunitar slăbit poate crea complicaţii chiar şi de la un simplu strănut al unui prieten drag. Dar azi, mai mult ca ieri, Silviu ştie că Dumnezeu ii va trimite asupra sa o lumină, nu ştie cum, cănd, dar o aşteaptă venind de la fiecare din noi cumva.
Daţi mai departe
Silviu are nevoie de 145.000 de euro, căt costă operaţia de transplant de măduvă in Israel. Cei care vor să il ajute pot face donaţii in conturile deschise la BCR, sucursala Braşov, pe numele Hăvărneanu Silviu Mihai.
- EURO: Ro67RNCB0053048203570005
- RON:Â Ro94RNCB0053048203570004
- USD:Â Ro40RNCB0053048203570006
- Cod SWIFT: RNCB ROBU (pentru donaţii din străinătate).
