x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Radeti! Ca sa traiti mult

Radeti! Ca sa traiti mult

14 Feb 2005   •   00:00

JURNALUL DE SANATATE
Pro si contra suzetei / Cosmarul tinerilor / Infectiile urechii / Nu singuratatii! / Depistarea precoce a anemiei / Cainii, terapeuti necuvantatori / Radeti ca sa traiti mult / Ace contra celulitei / Atentie la inghet!/ Gingivita de sarcina / Candidozele genitale
SUMAR

Clasic si modern in ulcer


EDITORIAL - FLORIN CONDURATEANU

In medicina clasica se vorbea despre durerea provocata de ulcer ca de o durere la jumatatea distantei dintre osul stern si ombilic, punctul dureros se localizeaza cu degetul, in timp ce durerea in gastrita se face simtita tot in epigastru, dar ea se instaleaza pe o zona mai larga si poate fi aratata cu palma. Durerea in ulcer se potolea cand omul manca putin, calmul dura insa doar doua ore si apoi reaparea durerea. In afara de aceasta durere ulceroasa la foame, ulcerul chinuia si noaptea, cand dupa trei ore de somn, bolnavul se trezea din pricina durerii, care iradia si in spate.

Azi simptomele ulcerului s-au modificat. Acum se descopera ulcere care nu dor, mai ales in randul varstnicilor, bolnavii simt doar o jena in zona abdominala numita epigastru, durerea nu mai depinde de mese si nu se mai calmeaza la mancare. Durerea iradiaza in dreapta, spre vezica biliara, migreaza chiar spre stanga, in zona inimii. Era cunoscut ca ulcerele se activau primavara si toamna, azi nu mai este in totalitate adevarat, exista ulcere care-si fac de cap in iunie si decembrie-ianuarie, nu se burzuluiesc in martie si septembrie. Ulcerele provocate de bacteria aceea Helicobacter Pilori produc exces de acid in stomac, iar simptomele sunt clasice. Dar profesor doctor Alexandru Oproiu atrage atentia ca se inregistreaza tot mai numeroase ulcere medicamentoase, provocate de consumul de medicamente antireumatice, folosite mai ales de batrani. Aceste ulcere produse de medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene sunt mai periculoase, se insotesc doar de jena, nu de durere, coexista cu arsurile pe esofag si sunt nesimptomatice. Pentru a preintampina necazurile digestive, culminand cu hemoragii, medicamentele impotriva bolilor reumatice, dar si aspirina, recomandata in profilaxia bolilor de inima, trebuie sa fie administrate impreuna cu medicamente antisecretorii, destinate protejarii mucoasei digestive.
×