x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Radiologia intervențională, chirurgia viitorului - premierele chirurgicale ale doctorului Lucian Mărginean

Radiologia intervențională, chirurgia viitorului - premierele chirurgicale ale doctorului Lucian Mărginean

20 Iul 2018   •   10:29
Radiologia intervențională, chirurgia viitorului - premierele chirurgicale ale doctorului Lucian Mărginean

Cu puține riscuri, eficiență terapeutică crescută, recuperare rapidă și multiple alte beneficii, procedurile terapeutice de radiologie și neuroradiologie intervențională, efectuate în locul procedurilor chirurgicale clasice sau ca unică soluție de tratament pentru pacient, devin încet chirurgia viitorului.

”Radiologia intervențională vine cu soluții mult mai simple în anumite patologii, cu o recuperare mult mai rapidă acolo unde gesturile chirurgicale ar fi mult mai agresive și cu o recuperare mai îndelungată. Și în unele situații chiar reprezintă unica soluție a pacientului. Spre exemplu, în oncologie sunt tumori care nu pot fi abordate chirurgical din cauza anatomiei, ca și poziție, și gestul chirurgical ar fi mult prea dificil, riscant, prea agresiv. În schimb, prin proceduri terapeutice de radiologie intervențională putem ajunge la acea tumoră endovascular și să o tratăm.

Sunt segmente la nivelul creierului unde, abordarea chirurgicală este extrem de dificilă, riscantă sau imposibilă, nu se poate ajunge, dar prin neuroradiologie intervențională, prin cateterizare, prin navigarea la nivelul vaselor, putem ajunge în segmentele respective și folosim dispozitive dedicate ca să tratăm afecțiunea respectivă. La nivelul vaselor mici (ocluzate), în membrele inferioare, sunt situații în care soluția bypass-ului chirurgical este imposibilă, noi putem recanaliza aceste vase, care sunt uneori la calibrul de 1-2 mm, cu aceste dispozitive intraarteriale, prin care putem să vizualizăm, sub control radioscopic, navigarea în segmentul respectiv, tratamentul, deci recanalizarea acelui vas”, a explicat doctor Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervențională, coordonator al Compartimentului de radiologie intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Tîrgu-Mureș.

Mai mult, intervenția este mult mai confortabilă pentru pacient și uneori necesită spitalizare de maxim 48 de ore, iar rata complicațiilor este mult mai mică. Potrivit medicului radiolog, radiologia intervențională ”ocupă o plajă terapeutică tot mai largă pentru că începe să dea soluții tot mai confortabile pacientului, cu complicații cât mai puține și cu o eficiență terapeutică crescută”.

Intervenție în premieră

Cu peste o mie de proceduri diagnostice intervenționale și în jur de 500 de proceduri terapeutice de radiologie și neuroradiologie intervențională, efectuate în ultimii trei ani, doctor Lucian Mărginean, a reușit de-a lungul timpului să realizeze intervenții de radiologie și neuroradiologie intervențională în premieră în România, oferind o nouă șansă la viață pacienților. Recent, a reușit să realizeze o intervenție în premieră în România, tratarea a 5 anevrisme cerebrale, prin implantarea simultană a două dispozitive de ultimă generaţie pentru devierea fluxului sanguine, la o pacientă în vârstă de 54 de ani. În cadrul intervenţiei,..................

Află mai mult despre inovațiile și premierele chirurgicale

×