x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Risc de AVC în timpul caniculei. Neurochirurgul Vlad Ciurea: „ Sunt extrem de frecvente în această perioadă”

Risc de AVC în timpul caniculei. Neurochirurgul Vlad Ciurea: „ Sunt extrem de frecvente în această perioadă”

de Redacția Jurnalul    |    12 Iul 2024   •   13:00
Risc de AVC în timpul caniculei. Neurochirurgul Vlad Ciurea: „ Sunt extrem de frecvente în această perioadă”
Sursa foto: Hepta

Temperaturile ridicate afectează tot organismul, însă unele persoane sunt mai predispuse la probleme grave de sănătate.

Prof. dr. Vlad Ciurea a explicat, în rubrica Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea de la Antena 3 CNN, care pot fi efectele caniculei asupra sănătății. 

Astfel că accidentele vasculare cerebrale (AVC) sunt extrem de frecvente în această perioadă.  Acestea apar ”mai ales la persoanele solicitate, mai ales la persoanele de răspundere, la persoanele care trebuie să ia decizii, care sunt sub stres.

Acestea se enervează, și atunci se produce o închidere a vaselor și, prin căldura despre care am vorbit, și prin cantitatea minimă de lichide pe care o ingerează, nemaifiind vasele în condiții normale, plus această îngustare a vaselor, toate duc la fenomenul de ischemie. Deci mai puțin sânge și oxigen care să pătrundă în celulele nervoase.

Un accident vascular, fie că este tranzitor, sau ischemic, fie că este total, este foarte frecvent în această perioadă”, a spus prof. dr Vlad Ciurea.

Senzația de oboseală

”Apare deshidratarea, pentru că am scos apa din noi, și atunci tot organismul funcționează în apă. Nemaiavând apă, nu mai putem funcționa. Și atunci se mai întâmplă fenomenul de lene, de oboseală, de lentoare, îți vine să adormi pe stradă. Noi nu putem influența clima României, dar putem lupta împotriva caniculei, putem preveni evitând să ieșim la maximul de căldură care este pe bulevardele din București sau în zonele în care avem de lucru. Cel puțin până după ora 17:00-18:00 după amiază”, precizează medicul.

×