x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Roboterapie pentru copiii cu autism

Roboterapie pentru copiii cu autism

de Andreea Tudorica    |    25 Ian 2011   •   17:07

Terapia cu roboţei pentru copiii bolnavi de autism ar putea deveni o practică obişnuită în centrele psihologice din România. Cercetătorii de la Facultatea de Psihologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj au efectuat mai multe şedinţe de roboterapie cu un grup de copii cu autism, iar rezultatele au fost încurajatoare, aşa cum declară psihologii din Cluj, ideea achiziţionării unui astfel de echipament fiind luată în serios din ce în ce mai mult. Terapia a constat în folosirea unui robot cu chipul unui elefănţel, de culoare verde, botezat Probo, pentru a determina patru copii care suferă de autism să înveţe anumite deprinderi sociale, cum ar fi acelea de a spune "salut” şI "mulţumesc”. Robotul a fost creat de doi ingineri de la Universitatea Vrije din Bruxelles. În cadrul acestor şedinţe, copiii au avut şi o jucărie de pluş care seamănă cu Probo, faţă de care au dezvoltat un anumit ataşament şi doreau să doarmă noaptea cu el. Psihologii susţin că bolnavii care suferă de autism nu reuşesc să înţeleagă mimica şi gestica celor din jurul lor şi din această cauză oamenii li se par ameninţători şI îi sperie. Din acest motiv, roboterapia poate da rezultate excepţionale.
De săptămâna viitoare, roboţelul Probo va fi înlocuit de terapeuţi, psihologii urmând să analizeze reacţiile copiilor la terapia clasică, după ce au făcut roboterapie.

×