Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ÎN MEMORIA LUI VLĂDUŢ
Pentru fiecare fir de mălai pe care ţi-l dă, Statul îţi ia o ditamai mămăliga înapoi. Şi, în atari condiţii, mă întreb ce face Statul pentru individ? Am impresia că atunci când îşi aruncă ochii peste ţara asta de la înălţimea importanţei sale, Statul, sau cei care ne conduc (pe care noi i-am ales, desigur), nu vede decât o masă de manevră cu care-şi poate face mendrele, taxabilă şi pe aerul pe care-l respiră.
Pentru fiecare fir de mălai pe care ţi-l dă, Statul îţi ia o ditamai mămăliga înapoi. Şi, în atari condiţii, mă întreb ce face Statul pentru individ? Am impresia că atunci când îşi aruncă ochii peste ţara asta de la înălţimea importanţei sale, Statul, sau cei care ne conduc (pe care noi i-am ales, desigur), nu vede decât o masă de manevră cu care-şi poate face mendrele, taxabilă şi pe aerul pe care-l respiră.
ÎN MEMORIA LUI VLĂDUŢ
Pentru fiecare fir de mălai pe care ţi-l dă, Statul îţi ia o ditamai mămăliga înapoi. Şi, în atari condiţii, mă întreb ce face Statul pentru individ? Am impresia că atunci când îşi aruncă ochii peste ţara asta de la înălţimea importanţei sale, Statul, sau cei care ne conduc (pe care noi i-am ales, desigur), nu vede decât o masă de manevră cu care-şi poate face mendrele, taxabilă şi pe aerul pe care-l respiră. Care poate fi manipulată oricum, pentru că, orice-ar face ei (sau, mă rog, el – Statul), această masă e obişnuită. Nu face scandal, nu iese în stradă… doar comentează pe la colţuri. Ai zice că ai puterea să lupţi, să atragi atenţia, să îndrepţi ceva… dar cum? Când la fiecare colţ vezi oameni în zdrenţe al căror cămin este canalul. Şi nu mă refer la cei care şi-au făcut din cerşetorie o meserie. Ci la cei care au ajuns în canale din diverse conjuncturi nefericite şi, chiar dacă au cotizat o viaţă, Statul nu-i mai ia în calcul – şi-au pierdut calitatea de votanţi o dată cu buletinele. Sau când vezi bătrânelele care reazămă vitrinele magazinelor privind în gol. Nu cerşesc, doar frământă în mâini baierele vreunei plase vechi. Unele dintre ele bat luni întregi holurile RAEDPP-ului, sperând că nu vor fi date afară din casa în care au trăit aproape o viaţă sau să obţină măcar o cămăruţă în schimb. Casele le-au plătit de mult Statului, dar acum au venit presupuşi revendicatori (nu de alta, dar au trecut mai bine de 17 ani de când se pot revendica), iar ele trebuie să elibereze spaţiul. Ce le dă Statul înapoi? Praful de pe tobă – cum poate fi numită suma plătită în urmă cu ani buni. Pentru că în faţa Statului nu contează nici inflaţia, nici leul greu – doar nu ai pretenţia să faci afaceri cu Statul! Şi uite aşa ajungi pe stradă… De fapt, aceasta este în esenţă protecţia socială de la noi – fiecare are parte de gaura lui de canal atunci când are nevoie de ea. Ei, şi taman atunci când căutam pe glob o insulă, una mică unde să ne pescuim hrana şi să trăim fericiţi într-o colibă de stuf, am întâlnit gestul unui puşti. Un gest mic, simplu, normal… rar. Urmărită fiind, într-o parcare de supermarket, de un nene care-mi tot cerea bani, fiind întuneric, iar eu singură cu copilul, am urcat valvârtej în maşină, lăsând căruciorul în parcare. Când să ies, un puşti – care mai spală parbrize pe-acolo şi mai duce cărucioare, câştigând şi el un bănuţ – îmi bate-n geam: "Doamnă, v-am dus eu căruţul, luaţi fisa!". Dar cu asta Statul chiar nu are nici o legătură… deşi s-ar putea inspira…
Pentru fiecare fir de mălai pe care ţi-l dă, Statul îţi ia o ditamai mămăliga înapoi. Şi, în atari condiţii, mă întreb ce face Statul pentru individ? Am impresia că atunci când îşi aruncă ochii peste ţara asta de la înălţimea importanţei sale, Statul, sau cei care ne conduc (pe care noi i-am ales, desigur), nu vede decât o masă de manevră cu care-şi poate face mendrele, taxabilă şi pe aerul pe care-l respiră. Care poate fi manipulată oricum, pentru că, orice-ar face ei (sau, mă rog, el – Statul), această masă e obişnuită. Nu face scandal, nu iese în stradă… doar comentează pe la colţuri. Ai zice că ai puterea să lupţi, să atragi atenţia, să îndrepţi ceva… dar cum? Când la fiecare colţ vezi oameni în zdrenţe al căror cămin este canalul. Şi nu mă refer la cei care şi-au făcut din cerşetorie o meserie. Ci la cei care au ajuns în canale din diverse conjuncturi nefericite şi, chiar dacă au cotizat o viaţă, Statul nu-i mai ia în calcul – şi-au pierdut calitatea de votanţi o dată cu buletinele. Sau când vezi bătrânelele care reazămă vitrinele magazinelor privind în gol. Nu cerşesc, doar frământă în mâini baierele vreunei plase vechi. Unele dintre ele bat luni întregi holurile RAEDPP-ului, sperând că nu vor fi date afară din casa în care au trăit aproape o viaţă sau să obţină măcar o cămăruţă în schimb. Casele le-au plătit de mult Statului, dar acum au venit presupuşi revendicatori (nu de alta, dar au trecut mai bine de 17 ani de când se pot revendica), iar ele trebuie să elibereze spaţiul. Ce le dă Statul înapoi? Praful de pe tobă – cum poate fi numită suma plătită în urmă cu ani buni. Pentru că în faţa Statului nu contează nici inflaţia, nici leul greu – doar nu ai pretenţia să faci afaceri cu Statul! Şi uite aşa ajungi pe stradă… De fapt, aceasta este în esenţă protecţia socială de la noi – fiecare are parte de gaura lui de canal atunci când are nevoie de ea. Ei, şi taman atunci când căutam pe glob o insulă, una mică unde să ne pescuim hrana şi să trăim fericiţi într-o colibă de stuf, am întâlnit gestul unui puşti. Un gest mic, simplu, normal… rar. Urmărită fiind, într-o parcare de supermarket, de un nene care-mi tot cerea bani, fiind întuneric, iar eu singură cu copilul, am urcat valvârtej în maşină, lăsând căruciorul în parcare. Când să ies, un puşti – care mai spală parbrize pe-acolo şi mai duce cărucioare, câştigând şi el un bănuţ – îmi bate-n geam: "Doamnă, v-am dus eu căruţul, luaţi fisa!". Dar cu asta Statul chiar nu are nici o legătură… deşi s-ar putea inspira…
