x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Tartrul deschide calea cariilor şi parodontozei

Tartrul deschide calea cariilor şi parodontozei

de Florin Condurateanu    |    10 Mai 2021   •   21:22
Tartrul deschide calea cariilor şi parodontozei

L-am întrebat pe un mare profesor de medicină stomatologică când omul va merge la dentist fără spaima durerii, ca la frizer. A răspuns: atunci când va face controale la stomatolog la 6 luni.

 

Așa cum se impun vizite la service doar pentru întreţinerea corectă a maşinii, aşa omul trebuie să se prezinte la minimum 6 luni la stomatolog pentru controale ale danturii. Cu această ocazie, medicul stomatolog inspectează dantura, curăţă tartrul, face masajul gingiilor şi descoperă în faze incipiente eventuale carii, care vor fi  tratate. Una dintre acţiunile obligatorii este îndepărtarea tartrului, acea piatră depusă pe dinţi, cum zice poporul. Acest tartru se depune pe dinţi, irită gingia, care se retrage, face loc microbilor, bacteriilor, care se ascund în spaţiul format faţă de dinţi. Tartrul a creat acea distanţare bună de culcuş pentru microbii care avansează caria până la necesitatea scoaterii nervului cu omorârea prealabilă a lui. Dar tartrul favorizează şi avansarea acelei boli periculoase parodontopatia sau, cum e cunoscută de public, parodontoza, de fapt doar 15% dintre parodontopatiile atât de răspândite. Dinţii, măselele sunt fixate într-un ţesut elastic, cu fibre elastice precum un hamac, numit parodonţiu. Acest ţesut permite o elasticitate a dinţilor cu rădăcină în gingie. Cu timpul, parodontopatia face ca dintele să se clatine în gingie, e ca şi cum un stâlp al gardului se mişcă în pământ. Dintele se mişcă şi prin acţiunea rea adusă de tartru. Piatra aceasta irită şi în acest caz gingia, care se retrage şi dezgolește dinţii, ei nu mai au stabilitate cu rădăcina şubrezită şi cad chiar scoşi cu mâna.  Tratamentul se poate face în fazele de început, se întăreşte rădăcina cu substituent de os, cu ciment osos. Şi în situaţia extremă a pierderii multor dinţi se trece la implant dentar.

 

 Trebuie să se evite extracţia dinţilor, măselelor, se insistă pe tratarea cariilor şi locul liber apărut în urma pierderii dintelui trebuie înlocuit cu o protezare.

 

 

×
Subiecte în articol: tartrul detartraj