Un test sagvin va permite să ştim înainte dacă un pacient răspunde pozitiv la un tratament de lungă durată şi dificil de suportat.
Tratamentul de referinţă în cazul hepatitei C nu asigură vindecarea completă decât într-un caz din două. Între 6 şi 12 luni durează tratamentul, necesitând o injecţie subcutanată săptămânală, cu efecte secundare importante: sindrom gripal, stări de slăbiciune, insomnie, căderea părului, depresie, anemie etc.
O echipă, formată din cercetători din cadrul Institutului Pasteur şi Universitatea Descartes, a realizat un test predictiv care va fi comercializat în acest an. Cercetătorii au descoperit că bolnavii care nu răspund la tratament au în sânge forma scurtă a proteinei IP-10. Or, un simplu test sangvin reuşeşte să semnaleze prezenţa acestei proteine.
Dacă testul este pozitiv, bolnavilor li s-ar putea prescrie tratamente suplimentare celui clasic constând în asocierea dintre interferon şi ribavirină. Este vorba despre noi antivirale numite "directe" sau "specifice" care sunt în curs de realizare, destinate exclusiv acestor pacienţi. Şi aceste noi medicamente prezintă efecte secundare, dar permit creşterea substanţială a ratei de vindecare.