Transplantul de organe, una dintre cele mai spectaculoase performante medicale ale secolului al XX-lea, a devenit o metoda terapeutica de rutina care salveaza viata a mii de oameni din intreaga lume. Din pacate, progresul medicinei nu este suficient. Numarul pacientilor aflati pe listele de asteptare depaseste considerabil numarul donatorilor. Cu toate acestea, in lume se realizeaza anual peste 40.000 de transplanturi.
Dr. Victor Zota, directorul Agentiei Nationale de Transplant (ANT), puncteaza fiecare moment de referinta in istoria transplantului: de la aparitia ideii de transplant in Antichitate pana la primul transplant de rinichi reusit in 1954, de la descoperirea tratamentului imunosupresor de care depinde in mare masura reusita unui transplant pana la primele transplanturi din tara noastra.
Inceputuri promitatoare
Desi istoria moderna a transplantului este relativ scurta, ideea de a transfera un organ de la om la om sau de la animal la om exista din Antichitate. Marturiile istorice atesta ca egiptenii si fenicienii sunt primii care au incercat sa realizeze transplanturi de la animal la om. Primele incercari stiintifice apar insa la sfarsitul secolului al XIX-lea inceputul secolului al XX-lea, o data cu perfectionarea tehnicii de ligaturare a vaselor de sange de catre marele chirurg francez Alexis Carrel. El a experimentat transplantul de rinichi si de picior la pisici si caini, cercetarile sale punand piatra de temelie a transplantului de organe.
Efectele catastrofale ale primului razboi mondial au impus schimbari majore in evolutia transplantului de organe. Oamenii de stiinta din Germania, Statele Unite, Franta, Marea Britanie
si-au indreptat atentia si activitatea de cercetare spre acest domeniu. Insa primul pas important in dezvoltarea transplantului este facut de chirurgul rus Yuri Voronoy, care a realizat sase transplanturi de la om la om, din pacate, nereusite.
Operatii reusite
In 1954 a avut loc primul transplant de rinichi reusit. Dr. Joseph Murray de la Universitatea Harvard (Boston) a realizat transplantul intre gemeni identici. Rinichiul a fost donat de Ronald Herrick fratelui sau geaman Richard si a functionat timp de opt ani. In anii urmatori au fost efectuate cu succes mai multe transplanturi renale intre gemeni, iar unii dintre pacientii care au primit atunci un rinichi traiesc si astazi. Apoi, in anul 1962 s-a facut primul transplant de rinichi de la un cadavru, iar transplantul a functionat aproximativ doi ani.
O data cu dezvoltarea tratamentului imunosupresor, destinat prevenirii rejetului, se realizeaza in 1967 primul transplant de ficat cu supravietuirea receptorului. Performanta ii apartine lui Thomas Starzl, considerat cel mai mare chirurg al secolului al XX-lea si savantul cu cele mai multe citari in domeniul medicinei. Pacientul cu cea mai indelungata supravietuire dupa un transplant de ficat traieste in prezent, la 36 de ani de la operatie, si alti 34 de bolnavi transplantati de Starzl au peste 25 de ani de supravietuire.
Un punct de referinta in istoria transplantului mondial si in istoria medicinei il reprezinta primul transplant de inima, efectuat in anul 1967 de chirurgul de origine romana Christiaan Barnard, in Africa de
Sud. In 1981 a fost realizat cu succes primul transplant de inima si plamani, organele functionand pentru o perioada de cinci ani, iar un an mai tarziu s-a realizat primul transplant de inima artificiala.
DESCOPERIRI. In anul 1983 a fost aprobat de Food and Drug Administration medicamentul imunosupresor ciclosporina, un tratament revolutionar antirejet. Incepand din acest moment, transplantul de organe a cunoscut o extraordinara dezvoltare. In ceea ce priveste transplantul de celule si tesuturi, retinem anul 2000, cand a fost realizata prima cultura de celule stem embrionare din lume, urmand la scurt timp primul transplant de celule stem.
Premiere in chirurgia romaneasca
|
La Lyon, in noiembrie 2002, dr. Victor Zota (stanga) si dr. Rosana Turcu au dat mana cu Denis Brossnard, prima persoana cu transplant de maini din Europa. Performanta ii apartine prof. Jean-Michel Dubernard, cel care a reusit anul trecut primul transplant de fata din lume |
Istoria transplantului romanesc incepe din 1980, o data cu primul transplant renal efectuat la Spitalul Fundeni de prof. dr. Eugen Proca, urmat la scurt timp de cel dintai transplant renal de la donator decedat, realizat la Timisoara de prof. dr. Petru Dragan. Etapa moderna va demara insa abia dupa decembrie 1989, primele repere fiind considerate: anul 1993 cand se infiinteaza programul de transplant renal din centrul universitar Cluj-Napoca, condus de prof. dr. Mihai Lucan, actualul director al Institutului de Urologie si Transplant Renal. In 1997, prof. dr. Ionel Sinescu demareaza programul de transplant renal cu rinichi de la donatori aflati in moarte cerebrala la Institutul Clinic Fundeni. Doi ani mai tarziu ia nastere programul de transplant cardiac, dr. Serban Bradisteanu reusind primul transplant de inima din tara noastra. Pacientul Paul Corjauteanu se bucura in prezent de viata, alaturi de sotia si copilul sau. Anul 2000 reprezinta un moment de reusita in transplantul hepatic, prof. dr. Irinel Popescu (foto) realizand cu succes primul transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni. Prof. dr. Irinel Popescu este discipolul savantului american Thomas Starzl, pe care l-a cunoscut in 1991, cu ocazia efectuarii unui stagiu in clinica de la Pittsburgh, care a reprezentat in anii 80-90 un fel de Mecca a transplantului american si mondial. Din 1996, Amfiteatrul Mare al Institutului Clinic Fundeni poarta numele lui Thomas Starzl, in amintirea vizitei pe care omul de stiinta a facut-o in tara noastra. In 2004, prof. dr. Mihai Lucan reuseste cel dintai transplant de pancreas si apoi transplantul asociat rinichi-pancreas. In Romania, primul transplant de celule stem in cardiologie ii apartine profesorului Virgil Paunescu (Timisoara 2004), iar un an mai tarziu, prof. Irinel Popescu realizeaza primul transplant de celule stem in hepatologie. Tot in tara noastra, primul transplant de os si tendon a fost efectuat de prof. dr. Andrei Firica in 1997.
ORGAN-PERECHE. Oamenii de stiinta si-au concentrat atentia si au reusit primele transplanturi in cazul organelor-pereche, de exemplu, rinichii, pentru ca tehnica de prelevare de la donator viu nu-i pune acestuia viata in pericol. In cazul celorlalte transplanturi, singura posibilitate este prelevarea organelor de la donatori in moarte cerebrala.
"Pana in prezent,
in Romania s-au efectuat peste 1.300 de transplanturi renale, aproximativ 100 de transplanturi hepatice, 30 de transplanturi de inima. In anul 1997 a fost infiintata Asociatia profesionala «Romtransplant». Agentia Nationala de Transplant a fost infiintata anul trecut, iar anul acesta a primit un numar de posturi si buget propriu. Se poate spune ca incepand din acest an sistemul de transplant din Romania indeplineste conditiile pentru a fi considerat cu adevarat european: legislatie adecvata, registru national de transplant, agentie nationala, program de finantare" -
dr. Rosana Turcu,
coordonator regional de transplant Bucuresti
"Succesul transplantului de organe depinde nu numai de tehnica chirurgicala, dar si de metodele de prezervare si pregatire a organului prelevat, precum si de strategiile de imunosupresie. Totodata, compatibilitatea dintre grupele sanguine ale donatorului si receptorului este esentiala pentru reusita transplantului" -
dr. Victor Zota,
director ANT