x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Tratamentul rezidențial pentru dependenții de alcool

Tratamentul rezidențial pentru dependenții de alcool

de Magda Bucur    |    17 Noi 2016   •   20:30
Tratamentul rezidențial pentru dependenții de alcool
Sursa foto: Wavebreakmedia/Getty Images/iStockphoto

Continuăm seria materialelor despre dependența de alcool,  încercând să aflăm de la specialiști care sunt cele mai eficiente metode de tratament în cazul unei dependențe. Am stat de vorbă cu psihoterapeutul Alina Ciupercovici, managerul Clinicii ALIAT Dorna Arini, una dintre puținele clinici de la noi din țară care tratează în regim rezidențial diverse dependențe, de la cea de alcool, până la cele de droguri -  și coordonator regional al Alianţei pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT).

În primul rând, este necesar ca persoana să conștientizeze și să înțeleagă că are o problemă legată de alcool. Acesta este cea mai mare provocare în tratamentul dependenței de alcool, spune specialistul. Asta pentru că persoanele dependente de alcool trec, în procesul schimbării, prin mai multe faze. Prima este negarea, în care persoana susține că nu are o problemă, că toți ceilalți au ceva cu ea. Urmează apoi etapa precontemplării, în care persoana este ambivalentă cu privire la schimbare: „S-ar putea să am o problemă, însă nu sunt pregătit/ă să fac o schimbare”. În următoarea fază, de contemplare, persoana conștientizează problema legată de alcool și își dorește și asumă schimbarea: „Da, am o problemă reală legată de consumul de alcool și sunt pregătit/ă să fac o schimbare, să mă opresc din băut.” Însă între aceste faze pot trece ani, în cazul persoanelor dependente de alcool negarea fiind de cele mai multe ori etapa cea mai lungă, de puternică înverșunare.

În tratamentul dependenței de alcool, dezalcoolizarea este primul pas, reprezentând curățarea organismului de substanța adictivă, de toxinele acumulate în urma consumului etanolic abuziv. Dezalcoolizarea trebuie făcută într-o unitate spitalicească, în care persoana să fie asistată medical în depășirea stării de sevraj. Mai departe, cu toate că este o etapă esențială de tratament, dezintoxicarea nu este suficientă pentru a asigura recuperarea pe termen lung. Pentru aceasta, este recomandată stabilirea unui plan terapeutic care să răspundă cât mai mult nevoilor specifice ale persoanei și care să cuprindă servicii medicale de evaluare, tratament și monitorizare psihiatrică, terapie individuală, terapie de grup cu persoane cu probleme similare, terapie de familie, art-terapie pentru exprimarea emoțională.

Intervenții post-sevraj

La noi în țară a început să se dezvolte și un alt tip de tratament întâlnit în străinătate – tratamentul rezidențial.  Astfel de clinici pot fi găsite în diverse zone ale țării, la Bacău, Târgoviște sau Suceava. Acest tip de tratament presupune ca persoana dependentă de alcool să se cazeze într-un centru situat de obicei apoape de natură, alături de membri ai familiei, unde va primi servicii integrate de psihoterapie și servicii psihiatrice. Rezidența este un tip de intervenție care se desfășoară pe o perioadă de 1 - 2 săptămâni, în care pacientul și însoțitorii săi participă la intervenții psihologice de grup sau individuale, face exerciții de dezvoltare personală, sport, trasee montane etc.  Rezidența este recomandată oricărei persoane care a trecut de perioada sevrajului, a oprit consumul de alcool și dorește să primească tratament integrat rezidențial pentru menținerea schimbării . După cele două săptămâni petrecute în centrul rezidențial, pacientul poate continua programul la el acasă.

Eficiența programului terapeutic rezidențial este dată de asigurarea unui mediu stabil, sănătos, suportiv, organizat, unde pacienții să poată să înveţe din nou să se reintegreze social, să socializeze și să respecte un program zilnic, să își exprime emoțiile într-un mediu securizant în care să se simtă respectaţi şi acceptaţi, să redescopere resurse personale pe care le credeau uitate sau pierdute, care îi ajută să mențină schimbarea, spune psihoterapeutul clinicii ALIAT Dorna Arini.

Persoana care se tratează are nevoie să formeze abilități prin care să poată menține schimbarea și să prevină reluarea consumului de alcool, să conștientizeze că modificările asupra creierului cauzate de consumul îndelungat de alcool sunt de lungă durată, cronicizate. Cu cât consumul este mai vechi, cantităţile de substanţă consumate sunt mai mari şi afectarea corpului şi a creierului mai severă, cu atât tratamentul va trebui să fie mai intens, va conţine mai multe componente şi se va întinde pe o durată mai lungă de timp, spune psihoterapeutul Alina Ciupercovici.

×