x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Vlad Voiculescu: Până la sfârşitul mandatului, vom avea o strategie pentru problema sângelui în România

Vlad Voiculescu: Până la sfârşitul mandatului, vom avea o strategie pentru problema sângelui în România

14 Oct 2016   •   02:30
Vlad Voiculescu: Până la sfârşitul mandatului, vom avea o strategie pentru problema sângelui în România

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat joi că, până la sfârşitul mandatului său, va exista o strategie pentru problema sângelui în România.

"Problema sângelui în România este una foarte serioasă, pe care o tratăm la fel de serios. Avem o problemă legată de modul cum este colectat sângele. Cu siguranţă (...) avem nevoie de mai mulţi donatori. Pe de altă parte, ştim de câteva probleme de personal, (...) apoi programul de lucru. (...) Dacă te duci după-amiaza mai târziu, chiar dacă vrei să donezi, nu mai poţi să donezi pentru că nu mai ai unde. Încercăm să schimbăm lucrurile acestea şi, până la sfârşitul mandatului, vom avea o strategie pentru problema sângelui în România. Şi da, trebuie mai multe centre, şi da, trebuie centre mobile pentru donaţii", a afirmat Vlad Voiculescu, la sesiunea online "De vorbă cu Ministrul tău", organizată de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.

Vlad Voiculescu a vorbit şi despre alte probleme din sistemul sanitar, printre care plecarea medicilor din ţară.

"Cred că este important ca oamenii buni şi mai ales medicii să rămână în ţară. Este foarte important pentru sistemul sanitar. Avem un deficit de medici", a spus Vlad Voiculescu.

El a mai amintit că în luna noiembrie va fi prezentată strategia naţională pentru resursa umană în sănătate. "O primă versiune a acesteia, o primă strategie pe care România o are pentru resursa umană în sănătate. Asta subliniază importanţa pe care o acordăm acestui aspect. (...) Această strategie va cuprinde măsuri foarte concrete care vor avea un impact şi asupra tinerilor profesionişti", a explicat ministrul Sănătăţii.

Pe de altă parte, el a precizat că vineri va fi publicată metodologia pentru rezidenţiat. "Apropo de problema rezidenţiatului, ce ar fi important de spus este că metodologia pentru rezidenţiat va fi publicată mâine pe site-ul ministerului, pe rezidentiat.ms.ro", a susţinut Vlad Voiculescu.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: vlad voiculescu sănge