Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Poate insiști că există un aspect pozitiv în greutățile pe care le înduri pentru a fi perfect. La urma urmei, lucrurile bune vin cu un preț. Poate că până acum ai avut tendința să te simți deranjat când tu, alții (mai ales cei pe care îi iubești) sau lumea nu reușește să fie perfectă. Poate că vezi acest lucru ca fiind pur și simplu costul obținerii fericirii, al bunăstării celorlalți sau al prosperității lumii pe termen lung. E posibil să-ți spui asta. Dar unde îți sunt dovezile? Câți ani din viață ți-ai pierdut spunându-ți că va exista o răsplată pentru perfecționismul tău prin vreun plus de valoare personală, spirituală, morală, socială, umană sau chiar religioasă, care va veni cândva, undeva, cumva? Bineînțeles, ai intenții bune. Vrei tot ce e mai bun, absolut cel mai bun - sau aproape. Ce este greșit în asta?”, chestionează Dr. Elliot D. Cohen în lucrarea „Cum să faci pace cu imperfecțiunea (Editura Trei, 2024)”.
Capcana logicii exigenței
Tot distinsul cercetător (își) răspunde: „Greșit este faptul că pretinderea perfecțiunii, nu doar dezirabilitatea sau preferarea ei, stă în calea lucrurilor bune pe care le cauți. Ea creează un stres inutil și autodistructiv - anxietate, furie, vinovăție sau chiar depresie.” Cum funcționează această exigență? Din nou Dr. Elliot D. Cohen: „Exigența perfecțiunii are anumite caracteristici care conlucrează pentru a produce rezultatele stresante și autodistructive amintite. Deși ești sincer și angajat în înfăptuirea a ceea ce este corect și bun, logica exigenței îți poate sabota eforturile.”
Când „trebuie” devine lege
Dar cum apare această nevoie de perfecțiune și de ce, odată apărută, se materializează în manifestări autodistructive? Dr. Elliot D. Cohen: „Îți impui obligații în legătură cu lucrul (sau lucrurile) în cauză - mai precis, crezi că trebuie făcut(e), instituind astfel o pseudolege a naturii. De exemplu, crezi că lucrurile rele nu trebuie să ți se întâmple niciodată ție sau celor dragi. Așadar, ca și în cazul legii gravitației și al corolarului său - tot ce urcă trebuie să coboare -, inventezi o lege artificială care stipulează că niciun rău grav nu ți se întâmplă ție sau celor dragi. Într-adevăr, astfel de lucruri s-ar putea întâmpla altcuiva, dar niciodată ție sau celor pe care îi iubești! Nicio alternativă nu poate fi validă.” Prin urmare? „Îl blochezi pe a (se) putea, spunându-ți că nu poate fi altfel și refuzi să te gândești la orice altă posibilitate. Pentru tine, lumea nu oferă alte opțiuni acceptabile; orice altceva este de neconceput. Prin urmare pretenția ta este absolută și nu admite excepții.”
Un joc de-a totul sau nimic
Efectul? „Aplicând cu încăpățânare o astfel de logică de tip totul sau nimic unui univers variabil, îți excluzi posibilitatea de a face față rațional inevitabilității dezamăgirii. Ștacheta este stabilită dincolo de posibil. Exigența ta este, de asemenea, idealistă, ceea ce înseamnă că nu e realistă - fie este imposibil de satisfăcut, fie este extrem de improbabilă. Îți spui, poate: Trebuie să dețin întotdeauna controlul; Nu trebuie să fac niciodată greșeli; Oamenii trebuie să fie întotdeauna de acord cu mine sau să-mi împărtășească opiniile. Aici îți înăsprești preferințele pentru control, impecabilitate, agreabilitate și compatibilitate, transformându-le într-o exigență irealizabilă.”
O deducție (de bun simț) nesesizată
Aproape de concluzie: „Exigența ta e nefondată. Deci, ea este antiempirică - nu-ți bazezi pretențiile absolute și idealiste, blocate în trebuie și în nu pot, pe dovezi. Am nevoie să fiu iubit de toată lumea. Trebuie să știu întotdeauna răspunsurile la întrebările care mi se pun. Ceilalți trebuie să se ridice întotdeauna la înălțimea așteptărilor mele. Dar unde sunt dovezile care să probeze faptul că tu chiar ai nevoie să fii iubit de toată lumea, că trebuie să le știi pe toate sau că ceilalți trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor tale? Este adevărat că ai prefera aceste lucruri, dar asta nu înseamnă că trebuie să le ai. Din nefericire, această deducție tinde să treacă neobservată de foarte mulți dintre cei care trăiesc într-o stare de stres neîncetat.”
„Pretinderea perfecțiunii, nu doar dezirabilitatea sau preferarea ei, creează un stres inutil și autodistructiv - anxietate, furie, vinovăție sau chiar depresie.”, Dr. Elliot D. Cohen
„Deși ești sincer și angajat în înfăptuirea a ceea ce este corect și bun, logica exigenței îți poate sabota eforturile.”, Dr. Elliot D. Cohen
