x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Antidepresive aromate

Antidepresive aromate

de Steluta Indrei    |    25 Noi 2008   •   00:00

Uleiurile esenţiale sunt utilizate în terapia multor boli, dar cele mai bune rezultate se obţin în cazul stărilor depresive. Aceasta pentru că uleiurile esenţiale acţionează direct asupra emoţiilor. "Mirosul plăcut al uleiului ajunge prin intermediul nasului la celulele olfactive, ce se află în legătură directă cu centrul emoţiilor din creier. Mirosul este singurul simţ ce transmite informaţii direct la creier, fără a mai fi controlat de talamus – «poarta conştiinţei», care are funcţia de filtru", explică dr Felicia Faur, medic primar la Institutul Naţional de Medicină Complementară şi Alternativă.




Psihoaromaterapie

Tratamentul stărilor depresive, tulburărilor de somn, stresului sau anxietăţii cu ajutorul uleiurilor esenţiale se numeşte psihoaromaterapie. Evaporarea uleiului în lampa de aromaterapie este cea mai uşoară metodă. Se pun câteva picături de ulei în adâncitura lămpii, se adaugă apă şi se aprinde lumânarea de dedesubt. Alte metode de utilizare a uleiurilor esenţiale sunt masajul, compresele, dizolvarea esenţelor în apa de baie. Potrivit dr Felicia Faur, cele mai eficiente esenţe pentru stările depresive sunt uleiul de bergamotă, lavandă, neroli, roiniţă, trandafir, ylang-ylang, busuioc, nucşoară, iasomie.

Bergamota – o aromă citrică, delicată, caldă, dar foarte proaspătă şi revigorantă – reechilibrează emoţiile, linişteşte şi relaxează, dar în acelaşi timp tonifică starea de spirit, stimulează pofta de viaţă. Profesorul Paolo Rovesti de la Universitatea din Milano a demonstrat eficienţa uleiului de bergamotă în stările depresive şi de anxietate. Este o esenţă recomandată de obicei persoanelor care apelează pentru prima dată la psihoaromaterapie.

Lavanda are un miros proaspăt de aer de munte, suav, fără a fi dulceag. Este o esenţă neutră, ce ajută persoanele cu sentimente şi stări sufleteşti contradictorii. De aceea, uleiul de lavandă este recomandat în tratarea nervozităţii, tulburărilor de somn, stresului, fricii inexplicabile. Lavanda acţionează ţintit: în oboseală revigorează şi în nervozitate relaxează. Seara, pus în lampa de aromaterapie sau în apa de baie, uleiul de lavandă promite un somn bun. Mirosul lavandei eliberează mintea de tensiune, gândurile devin clare, deciziile pot fi luate cu un sentiment de siguranţă.

Neroli – uleiul extras din flori de portocal amar – este una dintre cele mai fine şi mai scumpe esenţe. Dar merită, pentru că este un adevărat antidepresiv şi tranchilizant natural. Uleiul de neroli calmează frica, stările de şoc, depresiile. Esenţa pătrunzătoare dă putere persoanelor care se simt epuizate, celor fără speranţă, care trec printr-o perioadă de criză.

ASOCIERI.
În lampa de aromaterapie se pot amesteca mai multe tipuri de uleiuri esenţiale. Pentru calmare este indicată următoarea reţetă: trandafir – două picături, lavandă – şapte picături, neroli – două picături. Antistres: trandafir – două picături, lavandă – patru picături. Pentru revigorare: trandafir – trei picături, neroli – două picături.

TRANDAFIR.
Pentru cei care nu pot depăşi momentul pierderii unei persoane dragi şi poartă în suflet durerea şi tristeţea, uleiul de trandafir aduce alinare, echilibru, linişte. Această esenţă nobilă îndepărtează blocajele emoţionale, dezamăgirea şi tensiunea. Pentru aceasta sunt suficiente doar una-două picături în lampa de aromaterapie. Nu e de mirare, fiindcă pentru o picătură îşi aduc contribuţia multe petale. Pentru un kg de esenţă se prelucrează 5.000 kg de petale.

CONTRAINDICAŢII.
Uleiurile esenţiale de busuioc şi nucşoară sunt contraindicate în timpul sarcinii. Toate uleiurile citrice, de busuioc şi nucşoară nu trebuie folosite de persoanele alergice. Uleiurile esenţiale nu se folosesc în asociere cu tratamentele homeopate pe bază de muşeţel, camfor, mentă.

×
Subiecte în articol: picaturi terapii complementare