Teritoriu al vălurilor misterioase, teritoriu al lucrurilor şocante pentru alte popoare, China uluieşte prin salturile economice din ultimul timp şi continuă să uluiască prin devotamentul fiilor ei.
China firesc că se poate lăuda cu bogăţia locuitorilor ei, sunt peste un miliard cinci sute de mii, dar să nu se uite nici vechimea civilizaţiei artei şi filozofiei din această ţară uriaşă. În alte zone ale planetei, chiar astăzi în regiunile cu mari pretenţii şi împliniri, oamenii din vechime pândeau să dea cu ciomagul în cap maimuţelor sau leilor pentru a mânca.
În China, în aceleaşi perioade străvechi se sculpta în fildeş şi ieşeau minunăţii ale artei. Şi medicina din China nu se încadrează în tiparele medicinii clasice, ea pune preţ pe circulaţia energiilor în corp, pune preţ pe suflet şi pe gând şi nu dă deoparte terapiile cu plante, cu ace, cu masaje speciale sau reflexoterapia. Şi principiile de la care pleacă adesea medicina chineză sunt generatoare de mirare.
Astfel, chinezii cred că organele funcţionează şi în funcţie de anotimp, ba chiar şi în funcţie de ora zilei. Terapeuţii chinezi susţin că primăvara trebuie să fie activat ficatul, dar să nu fie uitată nici vezica biliară. În lunile de primăvară, acestea au scăderi şi trebuie îndreptate spre făgaşul bun încă din sfârşitul iernii prin acupunctură şi plante.
SOMNUL ORGANELOR
Explică toate aceste idei ale medicinii din China doctor Teodor Coldea, cunoscut acupuncturist şi terapeut cu metode chinezeşti. Trebuie echilibrate energia şi metabolismul la ivirea primăverii. Influenţa timpului este semnificativă, după opinia chinezilor. Iată un exemplu: ei susţin că, atunci când bate vântul, se dereglează vezica biliară. Apar ameţeli, arsuri, şchiopătări în funcţionarea stomacului.
Oare acestea nu înseamnă şi astenia de primăvară? Primăvara se constată o slăbiciune în funcţionarea ficatului şi a vezicii biliare.
Ficatul curăţă organismul de toxine.
Cum ficatul este la turaţie maximă primăvara, el trebuie sprijinit cu acupunctură şi plante. Dar şi cu suplimente alimentare. Iată câteva plante folositoare în revigorarea ficatului: turiţa mare, armurariul şi rostopasca. Iar dintre plantele chinezeşti sunt de luat în considerare astragalusul, care ajută ficatul şi întăreşte imunitatea. De altfel, chinezii cred că pentru o imunitate bună trebuie să funcţioneze optim ficatul şi colonul.
Ficatul e implicat mult în procesul somnului. De altfel, medicina chineză crede că ficatul lucrează la parametrii maximi noaptea, între orele 23:00 şi 3:00. Atunci, el detoxifică organismul, trece pentru câteva ore la munca de jos. Detoxifierea organismului trebuie începută cel mai bine cu ceaiuri, apoi printr-un just regim alimentar.
Chinezii susţin că omul trebuie să mănânce orice, dar cu măsură, fiindcă fiecare aliment aduce o anume energie pentru un anume organ. De exemplu, ei susţin că diferitele tipuri de carne încarcă energetic anumite organe. Carnea de pui este utilă pentru energia ficatului, carnea de porc şi de peşte lucrează pe energia rinichilor, iar carnea de vită întăreşte pancreasul.
Un organism echilibrat cere diferite alimente. Adică, omul respectiv are poftă să mănânce anumite alimente pentru că organismul lui îi dictează că trebuie încărcate energetic în acel moment anumite organe. Când ficatul este obosit şi funcţionează rău, pe om îl domină mânia. De altfel, aparatele de biorezonanţă atât de la modă afişează uneori pe ecranul computerului ceva surprinzător: biorezonanţa avertizează că sufletul pacientului respectiv e prea apăsat şi el trebuie eliberat din tensiunile emoţionale.
ORELE, ANOTIMPURILE, UMIDITATEA...
Legat de anotimpuri, chinezii consideră că vara trebuie ajutată, prin procedee naturiste, inima. Iar primăvara, vezica biliară. Revenind la orele de turaţie maximă a unor organe, chinezii susţin că, în timp ce ficatul s-a arătat că lucrează cel mai bine noaptea, între orele 23:00 şi 3:00, inima munceşte bine între 11:00 şi 13:00 ziua. Plămânul lucrează la capacitate ridicată noaptea, între orele 1:00 şi 3:00, iar colonul are şi el o perioadă de activitate bună, tot noaptea, între 3:00 şi 5:00.
GÂNDURILE NEGATIVE
Revenind la importanţa pe care o dă medicina din China sufletului, se atrage atenţia că un pacient cu gânduri negative nu răspunde favorabil nici la acupunctură. Tulburările organismului trebuie căutate şi la nivelul energetic, şi la nivelul emoţional. Degeaba sufletul este sănătos, dacă gândurile sunt negative. Există boli ce sunt determinate doar de gândurile rele. Iată ce plante ar acţiona favorabil pe suflet şi pe starea emoţională.
În această categorie intră rădăcina de astragalus, care stimulează imunitatea şi previne infarctul şi accidentele vasculare. Există plante ce se potrivesc nu numai cu structura omului, dar peste o lună aceste terapii naturale pot fi modificate, fiindcă i s-a schimbat şi starea psihică. Diagnosticul chinezesc este o ştiinţă aparte.
Terapeuţii din China pun diagnostic şi după puls, şi după examinarea limbii, ca şi după observarea figurii. Există diagnostic care se bazează pe observaţiile asupra ochiului. Dar ochiul şi irisul necesită o evaluare mai îndelungată. Chinezii acordă atenţie şi în observaţiile asupra urechii atât pentru stabilirea unui diagnostic, cât şi pentru terapii. De altfel, există o specialitate a acupuncturii numită auriculopunctură.
Medicina chineză atrage atenţia că forma pavilionului urechii aminteşte de poziţia răsturnată a pruncului în burta mamei. Diferite organe au corespondent în anumite puncte ale urechii.
Citește pe Antena3.ro