x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Câţi bani dăm pe eco

Câţi bani dăm pe eco

de Florina Zainescu    |    24 Mar 2008   •   00:00
Câţi bani dăm pe eco

EUROPA ● Lichtenstein, lider la consumul bio pe cap de locuitor
Lichtenstein este ţara europeană cu cel mai mare consum de alimente ecologice pe cap de locuitor, dar Germania conduce la capitolul vânzări totale. România este codaşă în ambele topuri.


EUROPA ● Lichtenstein, lider la consumul bio pe cap de locuitor
Lichtenstein este ţara europeană cu cel mai mare consum de alimente ecologice pe cap de locuitor, dar Germania conduce la capitolul vânzări totale. România este codaşă în ambele topuri.


În ultimii ani agricultura ecologică a câştigat tot mai mult teren în Europa, iar produsele alimentare fără chimicale obţinute din acest sistem sunt tot mai apreciate şi mai căutate.


Cele mai mari vânzări de alimente bio pe cap de locuitor se înregistrau, la nivelul anului 2006, în Lichtenstein – 86 de euro, potrivit unui studiu realizat anul trecut de FIBL, un important institut de cercetare pentru agricultură organică, Institutul de Ştiinţe Rurale al Universităţii Galeze şi ZMP, o importantă companie nemţească de cercetări de piaţă. Pe locul doi vine Danemarca, ai cărei locuitori cheltuiesc, în medie, 80 de euro de căciulă pe produse fără chimicale. Urmează austriecii, care dau cam 64 de euro fiecare pentru a-şi procura alimente bio, în timp ce în Germania vânzările de astfel de produse pe cap de locuitor sunt estimate la 56 de euro. Un britanic cheltuieşte, în medie, cam 47 de euro pentru a-şi procura alimente ecologice, un suedez 42 de euro, un italian 32 de euro, un olandez 28 de euro, un francez 27 de euro, un belgian 23, un irlandez 16 euro, iar un finlandez 11 euro. Portugalia, Grecia, Cehia, Spania, Polonia, Slovacia şi Ungaria sunt codaşe, cu vânzări de 1-5 euro pe cap de locuitor, însă România stă mult mai prost, în dreptul ei figurând cifra zero.


TOTAL. Asta nu înseamnă că românii nu cumpără produse bio, însă consumul este infim raportat la populaţie. De altfel, la vânzări totale de produse bio, România figurează cu trei milioane de euro. Aceeaşi valoare cu cea trecută şi în dreptul Lichtensteinului la capitolul vânzări totale eco. Ambele ţări sunt la coada clasamentului vânzărilor totale, condus autoritar de Germania, cu 4,6 miliarde de euro.  


×
Subiecte în articol: bio