x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Ghid de bune maniere. Cum ne comportăm în relația de cuplu. Ce trebuie să facă El?

Ghid de bune maniere. Cum ne comportăm în relația de cuplu. Ce trebuie să facă El?

15 Iul 2017   •   11:45
Ghid de bune maniere. Cum ne comportăm în relația de cuplu. Ce trebuie să facă El?
Sursa foto: Mango Productions/

Cine crede că un cod al bunelor maniere își găsește utilitatea numai după ce ai trecut pragul casei tale, după ce ai renunțat la intimitatea familiei pentru... o baie de mulțime... se înșeală profund. Și în viața de cuplu se cuvine să fim... manierați... sau manierate... pentru că regula e valabilă și pentru bărbați, și pentru femei. Astăzi vom vorbi despre normele de conduită pe care să le cuvine să le respecte El, bărbatul, stâlpul relației și/ sau, după caz, al familiei.

Trebuie să admitem că El are câteva obiceiuri pe care le-a deprins în timpul celibatului. Înainte de însurătoare, adică – sau înainte de a vă muta împreună. Cuvine-se, o dată intrat îm viața de cuplu, să renunțe la ele. De exemplu, crescut fiind de unul dintre părinți, s-a obișnuit ca sâmbătă noaptea să doarmă la celălalt (ne referim la cei ai căror părinți sunt divorțați). O dată ce ei înșiși alcătuiesc un cuplu cu cineva, vor trebui să renunțe la obicei. Fie – dacă și perchea lor e de acord – vor continua să meargă împreună pentru o noapte la unul dintre părinți. Fie vor accepta că... s-au făcut mari deja și vor alege să-și petreacă zilele și nopțile în doi.
Dar ce te faci cu bărbații care obișnuiesc să citească ziarul în pat, înainte de culcare? Ori să..........

 Citește mai mult AICI

×