x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Hidratare cu cireşe şi fructe de pădure

Hidratare cu cireşe şi fructe de pădure

de Magda Marincovici    |    01 Iul 2014   •   20:19
Hidratare cu cireşe şi fructe de pădure
Sursa foto: Thinkstock
Recomandare: Jumătate din alimentele zilnice să fie reprezentate de legume şi fructe crude
Cireşele, piersicile, caisele, zmeura, castraveţii, roşiile, păpădia proaspete reprezintă o sursă valoroasă de apă, fără un aport caloric îngrijorător.

În volumul publicat recent “Crezi că ştii ce bei?”, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi vorbeşte despre “apa vie structurată ca aliment vital”, cea mai valoroasă apă pentru hidratare, care se găseşte din belşug în unele legume şi fructe.
Profesorul spune că între 80% şi 90% din greutatea legumelor şi fructelor o reprezintă apa. Aceasta este explicaţia faptului că medicii recomandă ca, în perioadele caniculare, să mâncăm, zilnic, legume şi fructe din plin. “Jumătate din alimentele noastre zilnice să fie reprezentate din punct de vedere cantitativ de legume şi fructe proaspete, netratate termic sau minimal tratate”, explică profesorul Mencinicopschi.

Citește și
10 motive ca să mănânci cireşe. Ce proprietăţi benefice au aceste fructe?
Zmeura, aliment miraculos. Află care sunt cele 5 grupe de afecțiuni în care acționează eficient
De sezon. Fructele de merișor, eficiente împotriva infecțiilor reno-urinare, intestinale și gastrice
Dieta de vară cu pepene galben. Meniul pentru 7 zile

Iată şi o scurtă înşiruire de fructe şi legume bogate în apă, selectată din acelaşi volum, în care prima cifră indică apa (grame/100 grame fruct) şi caloriile (la 100 g fruct): caise (87 – 44),  ananas (84 – 52), cireşe (82 – 77), lămâie (89 – 32), zmeură (84 – 41), rodie (84 – 65), afine (83 – 66), mure (84 – 57), piersici (86 – 50); vânătă coaptă (94 – 18), morcov crud (89 – 35), castravete (95 – 14), ţelină crudă (94 – 14), salată (95 – 15), păpădie crudă (86 – 49), roşii crude (94 – 18).

“Adevărata hidratare înseamnă apa care rămâne în celulele, ţesuturile, organele şi sistemele de organe ale corpului nostru şi care poate fi folosită de acesta ca principal suport al vieţii şi sănătăţii”, insistă profesorul Mencinicopschi.

Hidratarea este esenţială pentru protejarea sănătăţii generale a organismului. Prin hidratare corectă domolim procesele de îmbătrânire şi de declanşare a unor boli. Hidratarea este importantă la orice vârstă, dar în mod special în cazul persoanelor în vârstă. Deoarece, explică profesorul  Mencinicopschi, “deshidratarea corpului este un  proces care însoţeşte înaintarea în vârstă: la naştere corpul conţine o cantitate mare de apă (>75%),  apoi, la maturitate, conţinutul de apă scade la 65%, pentru ca, la bătrâneţe, să ajungă la sub 60%”.

Totuşi, despre legume şi fructe trebuie să reţinem câteva elemente esenţiale. Ele  îşi modifică rapid cantităţile de apă conţinute prin prepararea lor termică. Şi oricât de bogate ar fi ele în apă vie, totuşi legumele şi fructele nu reuşesc să ne asigure necesarul zilnic, fiziologic de apă. Pentru o persoană care cântăreşte 70 kg, necesarul de apă se află prin următorul calcul: 70 kg x 30-35 ml apă/kg corp/zi = 2,1-2,4 l apă/zi. Aşadar, calculaţi-vă necesarul de apă zilnic! Apoi, asiguraţi-vă zilnic o masă de fructe şi legume proaspete şi completaţi hidratarea cu apă. 


×
Subiecte în articol: rehidratare