6 mai 2008:Peste 5% din legumele şi 4,7% din fructele cumpărate de gospodăriile din Germania în primul trimestru din 2008 au fost bio, potrivit unui raport dat publicităţii de firma ZMP Organic Market Forum
PREMIERĂ. Un producător de lapte ecologic din Franţa a instalat un distribuitor automat cu lapte proaspăt în parcarea unei zone comerciale din Arbresle (regiunea Ron). Instalarea acestui automat cu lapte bio într-un loc public constituie o premieră în Franţa, a declarat producătorul, citat de AFP. El a investit 30.000 de euro în maşinăria ultramodernă, iar în primele zece zile de funcţionare a acesteia a vîndut circa 40 de litri de lapte pe zi. Francezul speră ca vînzările să crească rapid la 150 de litri de lapte pe zi – circa 30% din producţia fermei sale, astfel încît să-şi rentabilizeze investiţia. Francezul s-a inspirat de la italieni, care au instalate peste 500 de astfel de distribuitoare în locuri publice.
CONSUM. Peste 5% din legumele şi 4,7% din fructele cumpărate de gospodăriile din Germania în primul trimestru din 2008 au fost bio, potrivit unui raport dat publicităţii de firma ZMP Organic Market Forum. Cele mai bine vîndute produse organice din aceste două categorii au fost lămîile (31%) şi morcovii (17%), urmate de banane (9,5%). Din punct de vedere al cantităţii, morcovii reprezintă cam jumătate din legumele vîndute. Din păcate, vînzările de fructe şi legume organice au scăzut uşor comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a unei lipse de disponibilitate şi a faptului că aceia care comercializează produse convenţionale au început să-şi selecteze marfa mai atent.
AMERICA. Potrivit unui studiu recent făcut de RedOrbit.com, din 1997 şi pînă în 2006, vînzările de alimente organice în Statele Unite au crescut cu aproape 80%, pînă la 17,7 miliarde de dolari. În acelaşi timp, piaţa bio din Canada a crescut cu mai mult de 20% anual. Mai mult, deşi economiştii previzionează o scădere a cheltuielilor de consum ca urmare a crizei economice, mulţi consumatori au păstrat alimentele bio pe lista de priorităţi. Mulţi au declarat chiar că ar plăti mai mult pentru produse eco, şapte din zece persoane intervievate fiind dispuse să plătească un preţ cu peste 20% mai mare.