x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Legume bio “cu lipici‘‘

Legume bio “cu lipici‘‘

de Florina Zainescu    |    03 Apr 2008   •   00:00
Legume bio “cu lipici‘‘

Aproape 60% dintre cumpărătorii de alimente ecologice din lume sunt convinşi de beneficiile pe care acestea le au asupra sănă­tăţii. Legumele, fructele şi ouăle sunt cele mai cumpărate produse bio.

STUDIU - Asiaticii, cei mai eco din lume


Aproape 60% dintre cumpărătorii de alimente ecologice din lume sunt convinşi de beneficiile pe care acestea le au asupra sănă­tăţii. Legumele, fructele şi ouăle sunt cele mai cumpărate produse bio.

Potrivit unui studiu global dirijat de The Nielsen Company şi realizat pe circa 26.500 de utilizatori de internet din 47 de pieţe din Europa, zona Asia – Pacific, America şi Orientul Mijlociu, există două “şcoli de gândire‘‘ în ceea ce priveşte alimentele organice. Astfel, 58% dintre cumpărătorii de alimente ecologice din lume sunt convinşi de beneficiile unei astfel de diete asupra sănătăţii şi aproa­pe jumătate cred că este mai bine pentru mediul înconjurător dacă trec la bio. Pe de altă parte însă, 47% dintre respondenţi cred că mâncarea organică este prea scumpă.


PREFERINŢE. Potri­vit rezultatelor cercetării, citate de Organic Market, cele mai cumpărate categorii de alimente ecologice la nivel glo­bal sunt legumele (38%), fructele (35%) şi ouăle (34%). Iar ni­velul de acceptare pentru aceste trei tipuri de “op­ţiu­ni‘‘ organice este în creş­tere. Asiaticii s-au dovedit ai fi cei mai eco din lume, deşi ei au “im­portat‘‘ conceptul organic de la vestici.

Datele statistice au arătat că aproape ju­mă­ta­te din oamenii din zona Asia – Paci­fic au optat în mod re­gulat pentru achi­zi­ţionarea legu­melor organice, 43% au cum­părat fructe bio şi 41% ouă ecologice, procente superioare mediei globale.

În ceea ce priveşte bău­turile organice şi cele func­ţionale (despre care produ­că­torii spun că asigură anumite beneficii pentru sănă­tate), ni­velul de acceptare la ni­vel global este mai redus, mai puţin de o pătrime dintre res­pondenţii studiului declarând că achi­ziţionează în mod re­gulat astfel de produse.

Asiaticii sunt cei mai re­cep­tivi la consumul de lapte (41%) şi ceai (28%) provenite din agricultura ecologică. Europenii şi nord-americanii sunt mai puţin convinşi de băuturile bio, mare parte consumând în continuare băuturi carbogazoase, deşi numai sănătoase nu sunt.

 

Preţul este încă prohibitive

Studiul a arătat că preţul alimentelor bio reprezintă încă o piedică în calea creşterii consumului acestora. 47% dintre respondenţi pre­tind că mâncarea orga­nică este prea scumpă. Părerea generală printre consumatorii din Europa care nu cumpără alimente organice a fost că aceste produse sunt în mod obişnuit mult prea costisitoare. În acelaşi timp, procentul populaţiei din America de Nord care nu a cumpărat niciodată alimente organice este superior procentului celor care au făcut acest lucru. Iar unul dintre motivele ma­jore invocate este ra­por­­tul dintre preţul acestor alimente şi veniturile respectivelor persoane.

×
Subiecte în articol: bio