x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Lumânărica

de Gina Matei    |    13 Iul 2010   •   00:00
Lumânărica

În uz medicinal se folosesc florile, care cresc în formă de ciorchine. Florile conţin: saponine, uleiuri eterice, substanţe mucilaginoase Crizele de astm bronşic apar cu precădere primăvara şi la începutul verii. Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul Medical Clar Med, vă sfătuieşte să le contracaraţi cu lumânărică. De asemenea, această plantă are efecte benefice în tratamentul bolilor aparatului respirator.

CUM SE ADMINISTREAZĂ?
Specialistul nostru precizează că planta se poate administra sub formă de infuzie, sirop, decoct.
Infuzia se prepară astfel: se fierbe timp de un minut o lingură cu vârf de lumânărică în 250 ml de apă. Se strecoară şi se acoperă câteva minute.

"Se vor consuma 2-3 căni pe zi în afecţiunile aparatului respirator", adaugă doctor Cristina Bălănescu.
Pentru aceleaşi afecţiuni, copiilor li se administrează infuzia în lapte. Astfel, în 500 ml de lapte se adaugă 2 linguri de flori de lumânărică. Se îndulceşte cu miere.
Modul de preparare a siropului: în 500 ml de apă se adaugă 20 ml de zahăr. Se fierb 15 minute şi se adaugă 2 linguri flori de lumânărică. Se infuzează 15 minute. Se administrează 2 linguriţe pe zi copiilor până la 6 ani şi 2 linguri la cei peste 6 ani şi adulţilor.

Recoltarea plantei se face începând cu luna iunie, când se culeg florile fără sepale, şi poate continua până în luna septembrie. Atenţie! Recoltarea se face dimineaţa, după ce s-a ridicat roua şi numai până în ora 12:00, atrage atenţia specialistul nostru. După această oră, florile se închid.

INEDIT
Când planta este înflorită, luminează din depărtare cu floarea ei galbenă. Tocmai de aceea, i se mai spune şi lumânarea craiului, lumină regească, lumânarea regelui. Creşte în zonele însorite, de preferinţă pe pământ pietros. Preferă văile de munte, malurile pâraielor.

CONTRAINDICAŢII
Se recomandă evitarea administrării de lumânărică în perioada de sarcină şi de alăptare. De asemenea, specialistul nostru atrage atenţia că porii de pe spatele petalelor pot provoca mâncărimi pe mâini. Aşadar, după ce atingeţi planta nu duceţi mâna pe faţă şi mai ales la ochi, pentru a evita să se inflameze şi să lăcrimeze.

×
Subiecte în articol: terapii complementare