Fie că e vorba despre ateroscleroză sau de cardiomiopatie ischemică, cele mai de temut boli de inimă pot fi îmblânzite cu ajutorul leacurilor verzi. Din hrean, cicoare și anghinare se pot face remedii eficiente care îmblânzesc bolile cardiace, scrie clicksanatate.ro.
Una dintre cele mai întâlnite afecţiuni ale inimii este angina pectorală, care se manifestă printr-un dezechilibru al volumului de sânge care ajunge la inimă. Mai exact, inima are nevoie de mai mult sânge, însă acesta e împiedicat să circule din cauza arterelor îngustate. Este o problemă de sănătate complicată, însă cu toate acestea poate fi ameliorată cu remedii din natură.
Cicoarea calmează durerea în piept
Crizele de durere în piept cu iradieri spre mâna stângă pot fi calmate cu dulceaţă de rădăcină de cicoare sau cu alcool din rădăcină de cicoare, din care se bea câte un păhărel pe zi. Apoi, ca să ajuţi la dilatarea arterelor prepară o infuzie de frunze, flori şi fructe de păducel.
O linguriţă de plantă se opăreşte cu 250 ml apă clocotită. Dacă se adaugă şi flori de valeriană şi talpa gâştei, ceaiul va avea mai mult efect. Se beau două căni de infuzie pe zi.