x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Scapă de stres cu reflexoterapie!

Scapă de stres cu reflexoterapie!

de Gina Matei    |    16 Mar 2010   •   00:00
Scapă de stres cu reflexoterapie!
Sursa foto: /Thinkstock

Ce înseamnă reflexoterapia? "Efectuarea unui masaj cu o anumită presiune şi într-un anumit sens pe o zonă", precizează Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul Medical Clar Med. Concret, reflexoterapia constă în masarea tălpilor, palmelor sau a corpului în zonele corespunzătoare fiecărui organ.



O şedinţă durează aproximativ 60 de minute. Schema de lucru, deşi personalizată în funcţie de afecţiunea pacientului, conţine acelaşi număr de şedinţe: minimum o şedinţă timp de 10 zile. După aceste 10 şedinţe, pacientul este sfătuit să urmeze un tratament de întreţinere, ce constă într-o şedinţă de reflexoterapie săptămânal.

PSORIAZISUL SE VINDECĂ MAI REPEDE
Reflexoterapia are rezultate bune în cazul afecţiunilor psihice: depresie, anxietate, nevroze, tulburări neurovegetative, dureri de cap, stres. De asemenea, specialistul nostru o recomandă şi pentru dureri articulare, obezitate, afecţiuni digestive (hepatită, colon iritabil, diskinezie biliară, pancreatită), afecţiuni urinare (litiază urinară, cistită), afecţiuni ale aparatului genital (fibrom uterin, ovar polichistic), afecţiuni oftalmologice.

În cazul afecţiunilor dermatologice, "reflexoterapia este o soluţie viabilă pentru psoriazis. Prin reflexoterapie, puseul se vindecă mult mai rapid", menţionează medicul Bălănescu.

ÎN PARALEL
Foarte multe persoane sunt sceptice în privinţa rezultatelor obţinute cu ajutorul acestei terapii. "Nici nu le recomand ca aceasta să fie unica sursă de tratament", spune specialistul nostru. Se obţin rezultate mult mai bune dacă terapia se realizează în paralel cu medicina alopată. "De exemplu, în cazul afecţiunilor psihice este optim să existe o colaborare între terapeut şi medicul psihiatru", adaugă medicul Cristina Bălănescu.

CONDIŢII
Doar cu consultaţie în prealabil! Aceasta este condiţia primordială ca pacientul să poată urma şedinţele de reflexoterapie. Aceste şedinţe pot fi realizate în orice perioadă a zilei, însă în nici un caz nu se vor face două şedinţe pe zi. Totodată, specialistul nostru atrage atenţia ca pacientul să nu mănânce, să nu bea cafea şi să nu fumeze cu o oră înainte şi după şedinţă. Indicat este să bea cât mai multe lichide. Şi pentru că vă doriţi rezultate maxime, adoptaţi un stil de viaţă sănătos.

EFECTE ADVERSE
Reflexoterapia trebuie efectuată de un cadru medical. Printre efectele adverse ale acestei terapii sunt: ameţeala, greaţa, durerile de cap, agitaţia, somnolenţa, transpiraţia excesivă.

CONTRAINDICAŢII
Specialistul nostru atrage atenţia că reflexoterapia trebuie evitată de cei care au cancer în stadiul 1-2, ulcer varicos, insuficienţă renală cronică. Cei care au suferit un infarct miocardic ar trebui să evite aproximativ trei ani această terapie. Nici gravidelor nu le este recomandată.

×
Subiecte în articol: terapii complementare