x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Somn uşor cu arnică

Somn uşor cu arnică

de Gina Matei    |    02 Noi 2010   •   00:00
Somn uşor cu arnică

Rădăcina de arnică are în compoziţie ulei volatil, răşini, latex, principii amare, elemente care o fac eficientă în multe afecţiuni. Dar mai eficiente sunt florile acestei plante care conţin în plus acid gallic, albumină, gume şi sare.

Infuzia din rădăcină şi cea din flori de arnică au acelaşi rol: stimularea sistemului nervos şi îmbunătăţirea circulaţiei sangvine. Infuzia se prepară dintr-o lingură cu rădăcină sau cu flori şi 250 ml de apă.

Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, mai recomandă aceste infuzii şi pentru regenerarea muşchilor, pentru stimularea eliminării urinei şi a transpiraţiei.


SOMN UŞOR

Specialistul nostru recomandă arnica împotriva palpitaţiilor şi a insomniilor. În acest caz, trebuie să bem un pahar cu infuzie preparată din valeriană şi arnică: două linguri din cele două plante şi 250 ml de apă clocotită. După infuzare, se strecoară şi se adaugă o lingură cu miere. Această infuzie are efect calmant, mai ales după o sperie­tură puternică, spune medicul Cristina Bălănescu.


COMBATE RĂGUŞEALA
Arnica este eficientă şi în cazul laringitelor, traheitelor. Pentru atenuarea simptomelor acestor afecţiuni, specialistul nostru prescrie infuzia din flori de arnică. În mod special, de avantajele acestei infuzii pot profita cântăreţii  pentru protejarea corzilor vocale şi a muşchilor laringelui, dar şi a răguşelii.


COMPRESE
În uz extern, compresele cu ceai din flori sau rădăcini de arnică sunt indicate pentru grăbirea procesului de cicatrizare a rănilor. Aşadar, compresele pot fi folosite în cazul contuziilor şi al dermatozei inflamatorii. Tinctura şi extractul de arnică, ce pot fi procurate de la plafar, reuşesc să scadă rapid febra. Totodată, tinctura de arnică este un remediu eficient împotriva crampelor stomacale. Se admi­nistrează cel mult 25 ml (5 linguriţe) de tinctură, pe parcursul întregii zile.


AROME
Când sunt proaspete, florile de arnică au un miros respingător, dar uscate capătă o aromă plăcută, cu gust pregnant, amărui. Atenţie! Poate provoca strănut.

PROPRIETĂŢI:
● antidiareic
● cicatrizant
● sedativ
● antidepresiv
● antifebril
● antibacterian

CONTRAINDICAŢII

Arnica prezintă toxicitate. Prin urmare, nu depăşiţi dozele recomandate. De asemenea, planta nu este indicată în uz intern copiilor sub 3 ani, femeilor gravide, iar în uz extern nu trebuie folosită de persoanele care au pielea sensibilă.

×
Subiecte în articol: terapii complementare