x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Spirulina, comoara superaliment din adâncuri

Spirulina, comoara superaliment din adâncuri

de Redacția Jurnalul    |    19 Noi 2023   •   06:00
Spirulina, comoara superaliment din adâncuri

Spirulina este o specie de alge verzi-albastre, recunoscută pentru valorile sale nutriționale ridicate.

Această plantă acvatică oferă: multiple beneficii pentru sănătate, un profil aromatic specific și un potențial de a asigura sustenabilitatea mediului. Află care sunt avantajele consumului de spirulină.

Potrivit Medicool.ro, se regăsește într-o varietatea de specii, fiind bogată în: minerale, vitamine, macronutrienți și compuși vegetali. Datorită acestei compoziții nutritive, mulți experți o consideră un superaliment ce poate susține sănătatea pe termen lung.

Avantajele consumului de spirulină

Se consideră că spirulina ar putea fi una dintre cele mai vechi plante de pe planetă, potrivit Cleveland Clinic. De obicei, se administrează sub formă de pudră sau suplimente comprimate. Printre nutrienții pe care îi conține se regăsesc: proteine non-animale, beta-caroten și fier. Se consideră a fi sigură pentru consum și poate fi folosită drept colorant pentru cereale sau amestecuri de băuturi.

O poți adăuga în smoothie-uri, sosuri sau mâncăruri sub formă de pastă, cum este hummus-ul. Fiind o plantă marină poate avea un gust asemănător cu cel al peștelui, care se poate să nu fie tolerat de orice persoană. De aceea, poate fi înghițită sub formă de capsule dacă nu-i poți suporta gustul.

De regulă, spirulina crește într-un mediu nereglementat, de aceea poate absorbi toxinele din jur. În plus, poate avea efecte adverse asupra persoanelor care suferă de anumite afecțiuni, cum sunt cele care afectează coagularea a sângelui. De aceea, este important ca înainte de a o include în dietă, să ceri sfatul unui medic pentru a stabili dacă o poți consuma în siguranță.

Susține sănătatea cardiovasculară

Efectele spirulinei se pot observa în reducerea simptomelor asociate cu afecțiuni ale inimii. Aceasta poate scădea colesterolul general și nivelurile trigliceridelor. Poate reduce nivelul colesterolului rău și poate crește nivelul colesterolului bun. De asemenea, poate preveni și trata hipertensiunea arterială, fiind printre avantajele consumului de spirulină.

Sprijină imunitatea

Datorită nutrienților conținuți, spirulina poate ajuta la reducerea inflamației din organism. De aceea, îi poate permite sistemului imunitar să funcționeze mai eficient. Capacitatea sa antioxidantă ajută la eliminarea radicalilor liberi din corp, aceștia fiind responsabili de declanșarea unei varietăți de afecțiuni. Stresul oxidativ rezultat din aceștia este responsabil de apariția unor mici inconveniențe, cum sunt ridurile, până la dezvoltarea unor boli grave, cum este cancerul.

Este o plantă sustenabilă

Multe persoane care își doresc să combată efectele alimentelor asupra mediului, aleg să consume spirulină. Aceasta poate diminua amprenta de carbon, lăsată de sistemul alimentar. Spirulina crește foarte repede și poate fi recoltată la două sau trei săptămâni. Poate fi crescută în afara oceanului, folosind tehnici hidroponice, cu un necesar minim de apă dulce, conform Better Homes & Gardens.

Îmbunătățește sănătatea dentară

Îmbunătățirea sănătății dentare este unul dintre avantajele consumului de spirulină. Aceasta are proprietăți antibacteriene și antimicrobiene, ceea ce înseamnă că poate distruge bacteriile sau le poate opri răspândirea. Persoanele care o folosesc pentru a-și peria dinții pot obține o reducere semnificativă a plăcii dentare și a gingivitei, aceasta fiind o infecție gingivală.

Poate ameliora simptomele alergiilor sezoniere

Persoanele cu alergii la: polen, animale și ambrozie pot folosi spirulina pentru a opri scurgerea nazală abundentă. Poate fi un remediu natural foarte util deoarece alergiile sezoniere sunt foarte răspândite, iar unele persoane nu pot tolera medicamentele specifice. În acest caz, abordările holistice care includ spirulina pot controla unele simptome.

De asemenea, este important să știi cum să identifici o alergie. Alergiile se referă la apariția unor reacții excesive ale sistemului imunitar la contactul cu substanțe inofensive pentru majoritatea oamenilor. Printre factorii care le pot declanșa sunt: praful, polenul, părul animalelor, acarienii prezenți în praful de casă sau anumite alimente.

Are un profil nutrițional bogat

Profilul nutrițional bogat este unul dintre avantajele consumului de spirulină. Spirulina are un conținut ridicat de substanțe nutritive: acizi grași omega-3, vitamine B (niacină, tiamină și riboflavină), proteine, mangan, cupru, fier, compuși vegetali și pigmenți (clorofilă, carotenoide, ficocianine, luteină și zeaxantină).

×
Subiecte în articol: spirulina nutritie