x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare TRATAMENTE NATURISTE. Ceaiul verde, bun pentru femei dacă îl beau bărbații

TRATAMENTE NATURISTE. Ceaiul verde, bun pentru femei dacă îl beau bărbații

12 Apr 2017   •   13:24
TRATAMENTE NATURISTE. Ceaiul verde, bun pentru femei dacă îl beau bărbații

Cunoscut și sub numele de „Sfântul Ardealului”, părintele Arsenie Boca era nu numai un vizionar, ci și unul dintre aceia care vindecau atât prin puterea rugăciunii, cât și cu ajutorul leacurilor din natură. Multe dintre acele tratamente naturiste pe care el le recomanda și-au dovedit eficacitate.

Despre puterea de vindecare a credinței avem multe mărturii. Este cunoscut cazul unei fetițe de 13 ani, oloage, care a venit la părintele Arsenie Boca, la mănăstire. Părintele a întrebat-o: „Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu -Tatăl, în Maica Domnului?” Ea a răspuns: „Cred din toată inima.” La fel i-a întrebat şi pe părinţii fetei, care au răspuns că şi ei cred. Monahul i-a spus atunci acesteia: „Ridică-te și umblă!”, iar fetița s-a ridicat și a mers.

De multe ori, însă, părintele Arsenie Boca recomanda leacuri străvechi (și rugăciune, și postire, și curată trăire). Unei bătrâne cu probleme de văz i-a recomandat „apa vie” sau seva pe care o picură via, primăvara - să o strângă și să-și pună diminețile, cu pipeta, câteva picături în ochi. Unei alte femei, cu pietre la fiere, i-a recomandat un leac având la bază o plantă numită „limba cerbului” sau „năvalnic”.

Citeşte şi
 Incredibil! O plantă pe care o crești acasă, în ghivece, vindecă miraculos 100 de boli

Înainte de a afla rețeta părintelui Arsenie Boca, să mai spunem ceva despre această plantă, care e considerată, de asemenea, leac de dragoste.

Limba cerbului, cunoscută popular și sub numele de năvalnic, este o varietate de ferigă, al cărei nume științific e Phyllytis scolopendrium. Se va folosi întotdeauna planta verde (frunzele) și nu uscată, pentru că altfel își pierde din proprietăți. O caracteristică a acestei buruieni de leac este aceea că rămâne verde tot anul, așa că poate fi culeasă în orice anotimp. Eficiența cea mai mare o are însă în lunile de vară.

Iată în ce constă băutura vindecătoare, capabilă să spargă și să elimine pietrele la fiere (litiaza biliară): 
..................
Află rețeta pe ANTENA SATELOR și citește mai mult despre sfaturile părintelui ARSENIE BOCA pentru eliminarea pietrelor la fiere prin TRATAMENTE NATURISTE

×