x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Tratamente naturiste. Plante exotice aclimatizate în România, folosite în tratarea diabetului

Tratamente naturiste. Plante exotice aclimatizate în România, folosite în tratarea diabetului

19 Apr 2016   •   09:46
Tratamente naturiste. Plante exotice aclimatizate în România, folosite în tratarea diabetului

De multe ori auzi despre anumite tratamente naturiste dar întrebarea care se pune este unde le poți găsi? Pepene cu gust de coniac, castravete pentru diabet sau ardei iute folosit doar pentru spray lacrimogen sunt cultivate de cercetătorii de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău.

La centrul de cercetare buzoian au fost obţinute, în urma studiilor, specii inedite de fructe şi legume, dar şi numeroase ierburi aromatice, printre care luffa - o plantă erbacee din familia Curcubitacee, folosită în special în ţările asiatice drept legumă, dar şi castravetele pentru diabet sau pepenele cu aromă de coniac.

Despre luffa, cercetătorul Costel Vânătoru spune că fructul uscat al acestei plante se transformă într-un burete de baie care are efectul gomajului, lăsând pielea catifelată. Luffa a fost aclimatizată la Buzău, iar treptat au fost create mai multe specii care s-au adaptat condiţiilor meteorologice şi pedologice de la staţiunea de cercetare.

Te-ar mai putea interesa si: Acesta este un adevărat elixir! Scade colesterolul, curăță arterele și ficatul

În staţiunea de cercetare de la Buzău se cultivă şi castravetele pentru persoanele bolnave de diabet, cunoscut şi sub denumirea de castravetele exploziv, pentru că, ajuns la maturitate, explodează şi îşi împrăştie sămânţa. Această plantă, care are o compoziţie apropiată de cea a insulinei,..............

Află mai mult despre aceste plante exotice folosite pentru tratamente naturiste.

×