x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Tratează negii cu rostopască

Tratează negii cu rostopască

de Gina Matei    |    09 Feb 2010   •   00:00
Tratează negii cu rostopască

Rostopasca este recomandată ca adjuvant bolnavilor de hepatită acută sau cronică, datorită conţinutului de chelidonină, care ajută la detoxifierea ficatului. În acest sens, se prepară o infuzie dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă din care se bea câte o gură la fiecare trei ore.



FORTIFICĂ PĂRUL
Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul Medical Clar Med, recomandă rostopasca pentru combaterea negilor, a bătăturilor, ca adjuvant în tratarea rănilor şi a psoriazisului. Pentru toate acestea, specialistul nostru recomandă tinctura de rostopască. Aceasta se poate cumpăra din plafar sau poate fi preparată acasă din plante uscate, zdrobite şi puse la macerat cu alcool timp de 10 zile. Planta proaspătă se aplică, în special frunzele, direct pe leziuni de la nivelul pielii.

"Atenţie! Există cazuri în care, aplicată direct pe piele, rostopasca poate produce alergie. Aşadar, este indicat ca, înainte de începerea tratamentului, să se facă mai întâi un test pe o suprafaţă mică de tegument şi abia apoi se poate folosi în cantităţi mai mari", atrage atenţia specialistul nostru.

De asemenea, dacă părul dumneavoastră este fragil, îl puteţi fortifica cu rostopască. Infuzia din plantă se adaugă în apa în care vă spălaţi părul.
Totodată, planta stimulează digestia, creşte asimilarea unor vitamine şi minerale.

COMBATE HERPESUL
Inesteticul herpes poate fi combătut eficient cu tinctură de rostopască. Intern, se administrează câte o linguriţă de tinctură de trei ori pe zi în cure de 12 zile. Pentru utilizarea externă, se combină tinctura de rostopască cu tinctura de propolis, în proporţii egale, şi se aplică prin picurare pe zona afectată, de 4-6 ori pe zi. Efectele vor fi rapide!

PROPRIETĂŢI:
n) efect antiinflamator
n) efect antispasmodic
n) efect laxativ
n) efect diuretic
n) efect tonic
n) efect regenerator

×
Subiecte în articol: terapii complementare