RECOMANDARE ● Ce mâncăm la cină să nu ne îngrăşăm
Mâncaţi înainte de ora 20:00! Nu mâncaţi friptură şi cartofi prăjiţi la
cină! Alegeţi o salată de legume sau o bucată de peşte la grătar.
Acestea sunt cele trei reguli de bază pentru cină, ne spun
nutriţioniştii.
RECOMANDARE ● Ce mâncăm la cină să nu ne îngrăşăm
Mâncaţi înainte de ora 20:00! Nu mâncaţi friptură şi cartofi prăjiţi la cină! Alegeţi o salată de legume sau o bucată de peşte la grătar. Acestea sunt cele trei reguli de bază pentru cină, ne spun nutriţioniştii.
Alimentele sunt digerate mai rapid în prima parte a zilei şi mai lent seara. De aceea, ultima masă a zilei nu trebuie luată după ora 20:00, dacă vrem să evităm tulburările digestive şi creşterea în greutate. "După ora 20:00, activitatea sistemului digestiv se reduce, în timpul nopţii au loc procese care ţin de prelucrarea şi asimilarea alimentului. Din acest motiv, masa de seară trebuie să fie uşoară, nu avem voie să abuzăm de mâncăruri grele, bogate în calorii", ne atrage atenţia prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
ATENŢIE LA CALORII! Iar dacă am sărit peste prânz dintr-un motiv sau altul, asta nu înseamnă că la cină putem să recuperăm tot ce am pierdut în timpul zilei. Seara, metabolismul nostru se orientează spre depunerea excesului de calorii sub formă de grăsimi. Mesele copioase pe care unii dintre noi le iau chiar şi la miezul nopţii înseamnă un risc crescut de diabet zaharat de tip II, boli cardiovasculare şi chiar unele cancere.
MENIU. Ce trebuie să mâncăm la cină? Dacă avem un stil de viaţă sedentar, atunci cea mai potrivită este o salată de fructe sau legume. Aceasta are puţine calorii şi ne dă şi senzaţia de saţietate rapid. Persoanele active pot să mănânce o cantitate mică de carne sau peşte fiert sau la grătar, dar nu mai mult de 100 g. Nutriţioniştii ne interzic însă să asociem proteinele animale cu carbohidraţii, mai ales seara. Altfel spus, cartofii prăjiţi cu friptură, piureul cu friptură, alte mâncăruri prăjite nu fac decât să îngreuneze digestia în timpul nopţii. Pentru a preveni aceste probleme, peştele sau friptura se poate asocia pe aceeaşi farfurie cu legume natur. O porţie de lactate sau o salată cu ulei de măsline la cină ne ajută să evităm hiperaciditatea gastrică. "Uleiul de măsline are efect calmant, comportându-se asemenea unui pansament gastric", arată prof. dr Gheorghe Mencinicopschi. Seara ne sunt interzise alimentele înalt procesate din carne (mezeluri, tocături), alimentele fast-food, dulciurile. Acestea conţin conservanţi, coloranţi care irită mucoasa gastrică. Băuturile alcoolice, băuturile carbogazoase, dulciurile concentrate trebuie evitate la masa de seară. De asemenea, pentru a avea un somn liniştit e bine să mâncăm cu două ore înainte de culcare. "Altfel, organismul nostru nu se mai odihneşte, ci toată noaptea digeră alimentele. În timp, acest lucru predispune la apariţia multor boli, inclusiv a cancerului de esofag", avertizează prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.
Reţete
- Salată de mere cu ţelină: 300 grame de ţelină; patru mere verzi; un măr roşu; patru morcovi; tărâţe; una-două legături de verdeaţă (busuioc, mentă, măghiran); trei-patru linguri de ulei; o jumătate de linguriţă amestec de condimente; o ceapă; sare. Se spală ţelina şi se curăţă bine. Se dau prin răzătoare merele, morcovii şi ţelina. Se toacă verdeţurile şi ceapa, apoi se amestecă bine cu uleiul, condimentele şi tărâţele. Se adaugă merele, morcovii şi ţelina.
- Salată de andive: Şapte-opt andive se spală bine cu apă rece şi se aşază într-un prosop curat pentru a fi uscate. Se pregăteşte un sos din zeama unei lămâi, două-trei linguriţe de apă, o jumătate de linguriţă de sare şi două-trei linguri de ulei. Toate acestea se amestecă bine, lăsându-se 5-10 minute în vas. Între timp, andivele se taie în feliuţe foarte subţiri (pe lung). Peste andive se toarnă sosul, se amestecă bine, se lasă la frigider o jumătate de oră într-un castron acoperit.
- Salată de linte şi ridichi: 250 grame de linte uscată; o legătură de ridichi; o ceapă roşie; un morcov; patru cepe verzi mici; un castravete mic; o jumătate de ardei gras; o legătură de verdeaţă; două linguri de ulei; o linguriţă de tarhon verde; mărar; pătrunjel; oţet de mere; sare; piper. Lintea bine spălată, ceapa roşie tăiată cubuleţe, morcovul tocat şi verdeaţa se fierb aproximativ 30 de minute.Se strecoară, se adaugă uleiul, puţin oţet de mere, mirodeniile, ceapa verde tocată şi sare. După ce s-a răcit amestecul se pun castraveţii, ridichile şi ardeiul. Salata se ornează cu frunze de pătrunjel.
Reţete preluate din volumul "Alimentaţia echilibrată a omului sănătos – Principiile dietei naturiste" de dr Pavel Chirilă
Citește pe Antena3.ro