x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet 5 lucruri pe care să le faci la 30 de ani ca să fii în formă la 60

5 lucruri pe care să le faci la 30 de ani ca să fii în formă la 60

18 Iul 2023   •   16:50
5 lucruri pe care să le faci la 30 de ani ca să fii în formă la 60

Pe măsură ce înaintezi în vârstă, apar frici legate de starea de sănătate și de forma fizică pentru atunci când tinerețea va fi o amintire. Și îți propui să faci ceva ca să amâni efectele îmbătrânirii, dar tot amâni momentul, mai ales dacă ai în jur de 30 de ani și consideri că încă mai ai timp. În realitate, acum este momentul în care trebuie să-ți faci ordine în viață și să adopți un regim de viață sănătos pentru a te bucura de o formă de invidiat și la 60 de ani.

Iată 5 lucruri pe care să le faci la 30 de ani ca să fii în formă la 60:

 

Ai grijă de corpul tău

 

În jurul vârstei de 30 de ani, corpul tău îți va da primele semne de oboseală. Ești deja la vârsta adultă, care vine cu tot felul de responsabilități și care implică un job, familia, casa. Rar îți vei putea permite să ai zile întregi de relaxare, în care să faci doar ceea ce vrei și când vrei. Vei avea un program zilnic de activități care poate dura între 10 și 12 ore, timp în care vei sta mult în picioare sau pe scaun. Asta înseamnă că anumiți mușchi din corpul tău vor fi suprasolicitați și vor apărea primele probleme cu articulațiile. Este momentul să intervii în acest sens, iar masajul este cea mai bună formă de terapie asupra mușchilor și articulațiilor obosite. Ideal ar fi să ai câte o sesiune de masaj la finalul oricărei zile încărcate, dar poate fi complicat să-ți găsești o programare atunci când ai nevoie. Există însă și fotolii de masaj profesionale, pe care le poți avea acasă și care pot face minuni pentru corpul tău. Pe www.komoder.ro vei descoperi mai multe variante.

 

De asemenea, la 30 de ani este momentul în care trebuie să ai mai multă grijă de pielea ta. Tenul trebuie curățat și hidratat dimineața și seara, iar pe timpul zilei e bine să-l protejezi cu cremă cu SPF, indiferent de anotimp și chiar dacă ai senzația că soarele este ascuns de nori într-o anumită zi.

 

Fă mișcare

 

Din nefericire, mulți tineri sunt sedentari și evită orice tip de mișcare pentru că se simt bine în pielea lor și le place cum arată. Însă sedentarismul poate crea și probleme interne, cum ar fi cele cardiace, care nu sunt vizibile la suprafață. Deci, la 30 de ani este necesar să începi să faci ceva în scopul prevenirii. Este momentul să introduci în programul tău zilnic sau săptămânal și mișcarea. Poate că mersul la sală nu este pentru tine, însă poți să faci și acasă exerciții sau pur și simplu să ieși cât mai des la plimbări prelungite, iar asta poate să o facă oricine.

 

Alimentație sănătoasă

 

La 30 de ani, metabolismul începe să se modifice și este necesar să ai grijă la ce și cât mănânci. Fă-ți un program ordonat al meselor, ai grijă la cantități și la alimentele pe care le consumi. Evită pe cât posibil hrana procesată și consumă zilnic fructe și legume proaspete. Este important să introduci în dietă alimente din toate grupele, pentru a-i da corpului toți nutrienții de care are nevoie.

 

Hidratare

 

Deși auzim peste tot că este important să bem 2 litri de apă pe zi, cei mai mulți dintre noi nu facem asta gândindu-ne că ne luăm lichidele necesare din alte băuturi sau alimente. În realitate, doar apa îți asigură un nivel optim de hidratare. Potrivit Health Line, hidratarea corespunzătoare este vitală pentru organism și este o garanție în plus pentru menținerea sănătății și formei fizice.

 

Program ordonat de odihnă

 

Odihna și somnul sunt adesea subestimate și la vârsta de 30 de ani încă avem impresia că ne refacem după 3-4 ore de somn. Și pe moment chiar poți să funcționezi în condiții optime, dar pe termen lung, asta te va afecta mai mult decât îți poți imagina. Ca să poți funcționa la parametri normali și să ai grijă de sănătate pentru viitor, ca adult trebuie să dormi între 7 și 9 ore pe noapte.

 

Foto: Pexels

×