x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Adopţia în România - un proces pentru care trebuie să ai nervi. Ce să faci ca să ajungi părinte

Adopţia în România - un proces pentru care trebuie să ai nervi. Ce să faci ca să ajungi părinte

08 Iun 2015   •   23:53
Adopţia în România - un proces pentru care trebuie să ai nervi. Ce să faci ca să ajungi părinte

 Adopţia unui copil nu este un lucru usor nicăieri în lume. În România, trebuie să ai nervi. Procesul este unul anevoios, care poate dura şi câţiva ani buni.
Adopţia este o procedură reglementată în ţara noastră de Legea nr. 273/2004, republicată la 19 aprilie 2012, fiind definită ca operaţiunea juridică prin care se rup legăturile biologice anterioare şi se creează legatura de filiaţie între adoptator şi adoptat.

Etapele de urmat în cazul adopţiei

O familie sau o persoană ce doreşte să adopte un copil trebuie pentru început să se adreseze Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pe raza căreia îşi are domiciliul. Acolo va primi o listă cu documentele necesare întocmirii unui dosar prin care solicită acest lucru.

Urmează evaluarea familiei de către angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Practic angajaţii sunt interesaţi de bunurile materiale şi garanţiile morale pe care le pot oferi cei care îşi doresc să adopte un copil.

Citeste si Efect INCREDIBIL al zațului de cafea! Face adevărate MINUNI pentru frumusețea și sănătatea ta
E oficial: Marijuana - drogul care ucide cancerul
Slăbeşti uşor cu ajutorul cafelei! Află şi tu procedeul miraculos

O altă etapă este cea de formare a unor astfel de persoane, o etapă în care li se explică ce înseamnă să fii părinte, se discută despre deprinderile parentale şi se fac anumite evaluări. Durata este de două-trei săptămâni, timp în care se fac cursuri cu viitorii părinţi.

Etapa finală este cea în care se reevaluează familia şi se decide dacă persoana sau familia sunt apte să adopte şi să intre în posesia certificatului de părinte apt să adopte.

Ce se întâmplă după obţinerea atestatului de persoană/ familie aptă să adopte ?
........................................

Citește articolul integral pe ANTENA SATELOR











×
Subiecte în articol: adoptii