Organizaţia Mondială a Sănătăţii a tras semnalul de alarmă: noul mileniu va fi agresat de două boli în extindere, depresia şi diabetul, în creştere şi la copii. Diabetul este o boală vicleană, nu dă semne, roade pe tăcute chiar 10 ani şi se manifestă cu simptome în faza complicaţiilor.
Bolnavul de diabet slăbeşte câteva kilograme fără să facă vreo cură de slăbire. Are poftă de mâncare, mănâncă mult, dar degeaba, slăbeşte. Şi li se topesc muşchii, devin uscăţivi. Există explicaţii. Glicemia ridicată în sânge nu este „neutralizată” suficient de insulină. Se manifestă şi o rezistenţă a celulelor la insulină. Glucoza prea mare din sânge nu pătrunde în celule pentru a produce energie. Diabeticul are foame de energie şi simte oboseală mai tot timpul. Pentru a fabrica energie în celule, organismul răpeşte din grăsimi şi de aceea apare acea slăbire de câteva kilograme. Diabeticul apelează şi la proteinele existente deja în organism, astfel că muşchii se topesc, iar bolnavul poate ajunge „numai piele şi os”. Glucoza mare din sânge trebuie eliminată şi iese din organism prin urină. Dar glucoza mare antrenează în urină şi apa, de aceea diabeticul simte o sete permanentă şi bea multă apă. Pancreasul bolnavului de diabet nu produce destulă insulină prin celulele beta. Când aceste celule beta nu mai lucrează în pancreas, se trece la inocularea insulinei de câteva ori pe zi. Până la insulină, tratamentul se face cu pastile, ajutând la o mai bună gospodărire a glucozei în organism. Bolnavul de diabet trebuie să respecte un regim alimentar stabilit de medici, să facă mai multă mişcare şi să ia conştiincios medicamentele. Vremurile moderne sunt confruntate cu aşa-zisul „sindrom metabolic X”, cu cvartetul morţii, şi anume obezitatea, diabetul, hipertensiunea şi prea multele grăsimi în sânge. Circa 90% dintre diabetici sunt declaraţi cu obezitate. Diabetul dereglează nu numai metabolismul glucidelor, ci derapează şi celelalte metabolisme, ale lipidelor, ale proteinelor. Boala atacă vasele mari şi mici, dar şi reţelele de nervi. Suferinzii fac des infarct şi accidente vasculare cerebrale. Diabeticii suferă infarcturi fără să resimtă dureri în piept, de aceea crizele sunt duse pe picioare, iar adeseori suferinzii decedează la primul infarct. Deteriorarea vaselor mici afectează vederea şi funcţionarea rinichilor, astfel că se poate ajunge la amputarea picioarelor.
De cel puţin două ori pe săptămână diabeticul trebuie să-şi controleze picioarele şi să sesizeze cele mai mici răni, dacă pantofii au provocat rosături. Bolnavul de diabet nu simte durerea şi se ajunge la cangrena picioarelor cu amputări.