x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet CE BEM, CE MÂNCĂM/Eti Negro, zahăr şi ulei

CE BEM, CE MÂNCĂM/Eti Negro, zahăr şi ulei

de Mihaela Ionescu    |    14 Feb 2009   •   00:00
CE BEM, CE MÂNCĂM/Eti Negro, zahăr şi ulei

Bolnavii de inimă, ficat şi pancreas ar trebui să evite consumul frecvent al biscuiţilor Eti Negro, din cauza conţinutului mare de uleiuri modificate chimic şi zaharuri.



Biscuiţii Eti Negro au în compoziţie o cantitate foarte mare de zahăr, reprezentând un pericol pentru pancreasul endocrin. Acesta va fi nevoit să secrete mai multă insulină într-o perioadă mai scurtă, ceea ce va duce la suprasolicitare, explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Nici ficatul şi nici inima nu se vor simţi mai bine în cazul consumului frecvent de biscuiţi Eti. Aceştia conţin ulei vegetal hidrogenat care, din cauza modificărilor chimice la care este supus, nu mai este recunoscut de organism, producând probleme în funcţionarea inimii şi a ficatului. Din această cauză, în unele ţări, utilizarea lor este interzisă.
Din cauza compoziţiei, produsul analizat are şi o valoare energetică foarte mare.

ETICHETARE GREŞITĂ
Producătorul a considerat că nu este important să traducă toate informaţiile, aşa încât tipurile de ulei vegetal hidrogenat sunt menţionate doar în limba engleză. Menţiunea este importantă, pentru că fiecare dintre acestea reacţionează în mod diferit la tratamentul termic şi asupra organismului.

În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că biscuiţii Eti Negro nu sunt recomandaţi diabeticilor, supraponderalilor şi obezilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu status proinflamator sistemic, persoanelor suferinde de boli hepatice, renale, cardiovasculare, celor hipertensivi, bolnavilor de cancer şi de afecţiuni neurodegenerative. Din cauza conţinutului de gluten este interzis şi suferinzilor de celiachie.

Ingrediente
Făină de grâu, ulei vegetal hidrogenat (doar în engleză: palmier, soia, floarea-soarelui, bumbac), zahăr invertit, zahăr, 7,3% cacao, lapte praf, agenţi de afânare (E503 - bicarbonat de amoniu, E500 - bicarbonat de sodiu), sare, emulgator (E322 - lecitină de soia), aromă cu gust natural (ciocolată), 20% cremă (zahăr, ulei vegetal - doar în engleză: palmier, soia, floarea-soarelui, bumbac) hidrogenat, amidon de porumb, lapte praf, aromă cu gust natural (vanilie).

×
Subiecte în articol: bun de consum