x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet CE BEM, CE MĂNCĂM/Margarină pentru brad

CE BEM, CE MĂNCĂM/Margarină pentru brad

de Cristina Andreea Calin    |    09 Dec 2008   •   00:00
CE BEM, CE MĂNCĂM/Margarină pentru brad

Înainte de a vă cumpăra bomboanele pentru bradul de Crăciun, nu vă uitaţi doar la culoarea ambalajului! Chiar dacă arată extraordinar de frumos şi se potrivesc cu globurile şi beteala, pot avea în compoziţie ingrediente care vă pun în pericol sănătatea.

Bomboanele de pom cu cocos în glazură de cacao, Kpkuszos, fac parte din categoria produselor a căror etichetă trebuie să o citiţi cu maximă atenţie. Chiar dacă nu au mulţi aditivi alimentari, conţin “untură vegetală hidrogenată”, adică margarină. Aceasta este o grăsime modificată prin procedee chimice care o fac de nerecunoscut pentru organism. Astfel, acesta este pus în situaţia de a nu şti cum să reacţioneze faţă de o substanţă chimică. Ficatul şi sistemul cardiovascular sunt cele mai afectate. În urma consumului foarte mare de margarină pot apărea boli grave. Din această cauză, în multe ţări, folosirea grăsimii vegetale hidrogenate a fost interzisă sau restricţionată.

UN STRES PENTRU PANCREAS
Produsul analizat mai are în compoziţie şi o cantitate mare de glucide cu index glicemic foarte ridicat şi încărcătură glicemică mare: zahăr, sirop de glucoză, dextroză. Din această cauză, pancreasul endocrin este dat peste cap, fiind nevoit ca într-o perioadă scurtă de timp să secrete insulină în cantităţi care îl fac să se epuizeze, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Acesta ne mai spune că bomboanele Kpkuszos au un profil nutriţional extrem de dezechilibrat, conform Regulamentului European 1924/2006, pus în aplicare din iulie 2007. Produsul are printre ingrediente şi aditivul “sorbit”, care are denumirea corectă sorbitol, E420. Consumat în catităţi mari, acesta are efecte laxative. Conservantul, sorbat de potasiu, poate provoca astm şi alergii.

Din cauza compoziţiei, bomboanele de pom analizate au şi o valoare energetică foarte ridicată de care trebuie să ţină cont supraponderalii, obezii şi cei care vor să îşi păstreze o greutate normală.

În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, persoanelor cu maladii cardiovasculare, renale, hepatice, celor cu boli dermatologice (inclusiv celulită), celor cu hiperuricemie (gută), persoanelor cu afecţiuni ale tractului digestiv, celor cu sindrom metabolic, celor cu status proinflamator sistemic. Persoanele cu alergie la soia vor testa o cantitate mică de produs pentru a vedea care este reacţia organismului. Consumatorii care suferă de diabet vor cere sfatul medicului curant şi vor ţine cont de cantitatea de glucide. Persoanele cu intoleranţă la lactoză vor consuma produsul cu precauţie.

Ingrediente
zahăr, cuvertură de cacao 25% (zahăr, untură vegetală hidrogenată, pudră de cacao 18%, emulgator lecitină de soia E322, aromă), nucă de cocos răzuită 18%, sirop de glucoză, dextroză, sorbit E420, untură vegetală hidrogenată, lapte praf degresat, enzimă – invertază, conservant – sorbat de potasiu E202, aromă. Valoarea energetică 100 g: 475 kcal/1993 kJ.

×
Subiecte în articol: bun de consum